Principial, dar cu alţii

0
331

Fiecare dintre dumneavoastră s-a întâlnit, măcar o dată în viață, cu situația în care cineva  a vorbit cu atâta convingere și imparțialitate despre ceva, de ai fi zis că e principialitatea în carne și oase. Numai că tema nu atingea pe niciunul dintre ascultători în mod direct, iar pe vorbitor nici măcar atât. Brusc însă, când e vorba de propria persoană, plumbul care ține firul corectitudinii drept se topește mai repede decât intră apa în nisip. Cel imparțial, cel drept, nu mai departe de acum o secundă, devine brusc subiectiv și extrem de egoist. Acum însă nu-și mai permite să fie corect, pentru că e pielea lui în joc. Unul dintre exemplele școală,  este nimeni
altul decât al tânărului pensionar Traian
Băsescu. Pentru cine nu-și amintește, fost președinte al României.  Acum, proaspătul retras din activitate, are cam 7.600 de lei lunar, din care vreo 2.600 de lei pensia de la marină și vreo 5.000 de lei indemnizația de fost locatar la Cotroceni. Altfel spus, un venit frumușel, prin care viața se vede de vreo zece ori mai frumos, decât prin plasa unui pensionar de rând, care trebuie să-și drămuiască fiecare leu pentru a  ieși la liman până la următoarea pensie. Sau a altuia și mai oropsit, care stă ore în ger la coadă pentru doi litri de ulei, trei de făină și o conservă de carne. Ajutor de la Uniunea Europeană, pentru el cetățeanul  acesteia. Este normal ca un fost șef de stat să aibă un trai decent. Prin grija sta­tului pe care l-ai reprezentat. Cum, este o altă discuție, care nu-și are locul acum. Cert este că Băsescu beneficiază din plin de statutul unui om care a fost angajat la stat toată viața. Și încă unul de lux, în contralumină cu un funcționar obișnuit. O persoană care făcea teoria statului minimal ca soluție de ieșire din criză. Desigur, cu abandonarea, în accepțiunea sa, a sta­tului social,  de parcă acesta ar fi existat vreodată în România. Altfel spus statul
să-și ia mâna de pe cetățean, iar acesta să se descurce singur. Atunci ce rost mai are statul ca încasator de impozite și taxe, dacă tot  nu dă nimic în schimb? Orice stat trebuie să ofere un sistem, măcar onorabil, de sănătate, de educație, de pensii, de apărător și protector al drepturilor individuale. Cam asta e menirea unui stat, care, mai mult, este și membru al Uniunii Europene. Adică până la urmă există un contract între stat și fiecare cetățean. Sau a te descurca singur cum ne îndemna atunci Băsescu nu însemna decât recunoașterea  eșecului. Și cam asta a însemnat acest deceniu. Da, da știu, nu săriți în sus, Justiția cu șiruri de politicieni și nu numai în instanță și condamnați. Însă presiunile Uniunii Europene și chiar de dincolo de Ocean au fost determinante, nu câteva vorbe aruncate, fie ele chiar de la înăl­țimea acestei funcții. Spuneți, ce a rămas în urma  faptului că a locuit atâta amar de vreme la Cotroceni? Ceva, cât de mic, dar palpabil. Sau, ca ministru în nenu­mărate cabinete de la Revoluție încoace. Decât un hăhăit lung cât o noapte polară, dar nu de șase luni, ci de un deceniu. Și poate o pancartă cu: „Aici sunt banii dumneavoastră”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.