Prins cu portbagajul plin cu țigări pregătite pentru vânzarea ilegală

0
334

În aceste vremuri de pandemie știm cu toții cât de greu este să faci bani și să îți ajungă o lună întreagă. Dacă unii muncesc din greu și o fac pe căi legale, alții aleg varianta mai ușoară și ilegală. Suntem obișnuiți cu cei care își desfășoară activitatea de comercializare a țigărilor de contrabandă la Fortuna sau alte piețe din Arad, așa că, un bărbat prins cu portbagajul plin de țigări este ceva care nu mai surprinde pe nimeni. 

Totul s-a întâmplat când polițiștii orașului Ineu au oprit în trafic, ieri, un ineuan de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității.  Aceștia au controlat mașina și, în urma controlului autoturismului, în portbagaj, într-un sac de plastic, polițiștii au găsit 450 de pachete (9.000 fire) de țigarete netimbrate, susceptibile a proveni din contrabandă. Se  pare că bărbatul ar fi achiziționat țigaretele pentru a le vinde mai departe pe raza orașului Ineu și a localităților din jur. Astfel odată prins, pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, țigaretele fiind indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.