De mică am fost fascinată de povești cu prinți și prințese, însă nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că există o prințesă chiar în satul bunicilor mei, nu departe de Arad. Fata de împărat era Maria Anna Ferdinanda si se afla înhumată în subsolul bisericii romano-catolice din Neudorf. Arhiducesa Maria Anna Ferdinanda de Habsburg a ajuns în satul Neudorf, din judeţul Arad, după ce a intrat în dizgraţia familiei din cauza unei aventuri nepermise. Sarcofagul în care-şi doarme somnul de veci este în biserica din localitatea Neudorf, aflat la 30 de kilometri de Arad și ascunde o poveste fascinantă.

În acest sat, care nu are nici o mie de locuitori, îşi doarme somnul de veci fiica Împăratului Leopold al II-lea rege al Boemiei, Ungariei) şi a Mariei Louise de Bourbon a Spaniei. Osemintele arhiducesei Maria Anna Ferdinanda de Habsburg se află în cripta subterană a Bisericii romano-catolice din Neudorf. Povestea prințesei este învăluită în mult mister şi numeroase legende. Maria Anna s-a născut în 22 aprilie 1770, la Florenţa, fiind al şaselea copil al împăratului Leopold. La vârsta de 39 de ani, arhiducesa ar fi intrat în dizgraţiile părinţilor, deoarece a fost promisă unei căsătorii din interes imperial. Anna a respins rând pe rând pretendenții supărând astfel familia regala. Se spune ca ar fi avut o aventură, iar părinţii nu au fost de acord cu aşa ceva, însă prințesa nu a fost de acord cu o căsătorie impusă de familie. Se presupune ca ea a decis să fugă sau a fost pur şi simplu exilată. A ajuns la Neudorf, care era atunci o localitate de la marginea imperiului. Sursele oficiale ale vremii spun că prinţesa a fugit în Transilvania după ce Viena a fost asediată de armata franceză condusă de Napoleon. A locuit în castelul de la Neudorf în perioada 1791 – 1800, Maria Anna Ferdinanda a fost stareţă la mănăstirea Sfânta Terezia din Praga, fondată de bunica ei, Maria Terezia, în 1755. În 6 septembrie 1791, conduce încoronarea mamei sale, împărăteasa Maria, ca Regină a Boemiei. În 1800, arhiducesa renunţă la viaţa monahală, preferând să aibă o viaţă obişnuită. Se povestește că Maria Anna Ferdinanda ajunge în 17 august 1809, la Neudorf (sat întemeiat de coloniştii germani în anul 1765), fiind primită ca oaspete în castelul locuit de groful Zsigmond Lovasz. Se spune că arhiducesa a avut o legătură cu baronul de la Neudorf, un personaj bogat şi foarte influent în zonă. În doar două luni după ce ajunge la Neudorf, Maria Anna Ferdinanda se îmbolnăveşte de plămâni, a avut o pneumonie, iar medicii nu au putut să îi salveze viaţa. A murit în data de 1 octombrie 1809. Din cauza situaţiei politice din Europa, trupul arhiducesei nu a putut fi dus la Viena, pentru a fi îngropat în cripta imperială. Aşa că este înhumată în cripta bisericii romano-catolice din Neudorf. În 1841, la 32 de ani ani de la moartea Annei Maria Ferdinanda, împăratul Ferdinand I al Austriei a cerut să se ridice un monument de marmură de Carrara, care se află în interiorul bisericii. Un obelisc din marmură albă, cu sigla familiei imperiale de Habsburg. Pe linie maternă, Maria Anna Ferdinanda era nepoata regelui Carol al III-lea al Spaniei şi descendentă a regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei. A fost sora mai mică a Reginei Maria a Saxoniei şi Marelui Duce Ferdinand al III-lea al Toscanei. Biserica romano-catolică din Neudorf unde este înmormântatăprințesa, a fost construită în 1771, în stil gotic.

Mormântul femeii a fost profanat de soldaţii sovietici. După moartea contelui Robert Zselensky, ultimul urmaş al grofului Zsigmond Lovasz, castelul de la Neudorf a intrat în proprietatea statului român, fiindcă acesta nu avea moştenitori. Clădirea a fost folosită ca şcoală de infirmiere SS, iar după al Doilea Război Mondial a devenit cartier general al armatei sovietice. Auzind că în biserică se află înhumată o arhiduceasă, soldaţii sovietici au profanat mormântul. Rușii credeau că dacă a fost înmormântată o prinţesă, atunci sigur acolo pot să găsească şi aur sau avere. Sperau să găsească măcar bijuterii valoroase. Soldaţii au profanat mormântul, însă nu au găsit nimic. Arhiducesa a fost înmormântată cu nişte pantofi aurii. Soldaţii au crezut că sunt din aur, aşa că i-au luat. Dar pentru că nu au reuşit să dea jos pantofii, au plecat cu tot cu piciorul prințesei.

Frumosul castel Zselensky de la Neudorf este astăzi doar o amintire deoarece în anul 1958, a fost demolat cu tancurile, pentru a face loc noului drum spre Lipova-Arad. Parcul a supravieţuit şi a fost transformat într-o rezervaţie dendrologică. Tot în cripta bisericii din Neudorf sunt îngropaţi şi reprezentanţii familiei grofilor Lovasz-Zselinsky.

Recomandările redacției