prince_harryPrinţul Harry efectuează o „vizită privată” în Angola cu scopul de a inspecta operaţiuni de deminare, pe urmele mamei sale, prinţesa Diana, care a transformat aceste eforturi într-una dintre principalele sale cauze, a anunţat duminică un ONG britanic.

„Prinţul Harry vizitează mai multe echipe de deminare în regiune. El va inspecta câmpuri de mine şi se va întâlni cu persoane care beneficiază de activitatea noastră”, a anunţat Guy Willoughby, preşedintele Halo Trust, o organizaţie nonguvernamentală (ONG) britanică specializată în asemenea operaţiuni.

Palatul Regal a confirmat informaţia, dar a refuzat să ofere detalii despre ruta şi activităţile prinţului, argumentând că este vorba despre o „vizită privată”.

Mama sa, prinţesa Diana, s-a implicat puternic pe plan umanitar în Angola, una dintre ţările cele mai minate din lume, după 27 de ani de război civil, până în 2002.

Ea a efectuat vizite în această ţară cu scopul de a susţine Halo Trust şi de a întâlni persoane rănite de mine antipersonal, în 1997, cu puţin timp înainte să moară, în acelaşi an, într-un accident rutier la Paris.

Fotografii cu Lady Di, în ţinută de protecţie, au făcut înconjurul lumii şi au contribuit la sensibilizarea faţă de această cauză.

Prinţul Harry a vizitat deja ONG-ul britanic în Mozambic, în iunie 2010, învăţând cum să depisteze şi să neutralizeze mine, potrivit Halo Trust, care desfăşoară activităţi în Angola începând din 1994.

În războiul civil din această ţară au fost ucise aproximativ o jumătate de milion de persoane, în perioada 1975-2002, un conflict care a provocat totodată deplasarea a aproximativ patru milioane de persoane.

Numărul exact al victimelor minelor este imposibil de stabilit. El este evaluat între 23.000 şi 80.000 de către Observatorul internaţional pentru mine şi armament cu submuniţie, care anunţa în 2012 că 2,4 milioane de persoane, reprezentând 17% din populaţie, trăiau într-o zonă cu risc.

SURSA: http://www.realitatea.net

Recomandările redacției