Ordinea, pacea și siguranța în județ sunt obiectivele pe care și le-au propus polițiștii arădeni.  

Astfel, polițiștii Orașului Nădlac împreună cu cei ai Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat o acțiune pe linia migrației ilegale, combaterii nerespectării normelor rutiere de transportatorii de persoane și prevenirii răspândirii Covid-19.

În urma activității desfășurate, au fost depistați patru cetățeni de origine afgană, cu vârste cuprinse între 17 și 24 de ani, care se deplasau pe jos pe D.J.709. Aceștia au fost preluați de SPF Nădlac în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.045 de lei, au reținute două plăcuțe de înmatriculare în baza O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei, în baza Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efector pandemiei.

Recomandările redacției