Probleme la alegerile parlamentare: Mai multe țări vor interzice României să organizeze secții de vot pe teritoriul lor

0
190

Mai multe țări, inclusiv din Europa, nu vor permite românilor care trăiesc pe teritoriul lor să voteze fizic, ci doar prin corespondență, pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, a declarat sâmbătă la Antena 3 președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică. Din acest motiv, s-a prelungit termenul pentru înscrierea pentru votul prin corespondență.

Avem în acest moment o inițiativă legislativă trecută de Senat în care este prevăzută prelungirea înscrierii la data de 21 septembrie până pe 21 octombrie. Singura procedură, într-adevăr, se pare că la aceste alegeri va fi votul prin corespondență ca procedură sigură prin care cetățenii își vor putea exercita dreptul de vot deoarece multe state și de la nivelul Uniunii Europene, dar și din afara spațiului european vor interzice înființarea de secții de votare în afara misiunilor diplomatice, cât și în interiorul acestora„, a spus șeful AEP.

Peste 4.000 de înregistrări ale alegătorilor români din străinătate pentru votul prin corespondenţă au fost pe portalul www.votstrainatate.ro până joi, la ora 14,00, în timp ce pentru votul la secţie s-au înscris peste 1.400 de cetăţeni români din diaspora. „Pentru alegerile parlamentare din acest an, până la data de 10 septembrie, ora 14,00, a fost depăşită borna de 4.000 (n.n. 4.248) de înregistrări pe portalul www.votstrainatate.ro ale alegătorilor români din afara ţării care au optat pentru votul prin corespondenţă, în timp ce pentru votul la secţia de votare s-au înscris 1.433 de cetăţeni români din diaspora„, potrivit unui comunicat al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), transmis, joi, AGERPRES. AEP reaminteşte că, potrivit legislaţiei în vigoare, înregistrarea ca alegător prin corespondenţă sau la o secţie de votare a demarat pe 1 aprilie. Românii din diaspora se pot înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro pentru a vota prin corespondenţă, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără costuri şi fără riscuri, mai ales în contextul incertitudinii legate de evoluţia pandemiei de coronavirus. Pentru a veni în sprijinul românilor din afara ţării care doresc să se înregistreze pe portalul www.votstrăinătate.ro, AEP revine cu mai multe precizări. Actul de identitate românesc utilizat la înregistrare trebuie să fie acceptat de legislaţia românească. AEP menţionează lista documentelor de identitate româneşti: cartea de identitate, cartea electronică de identitate,cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar. Certificatul de naştere şi titlul de călătorie nu fac parte din categoria documentelor de identitate, atrage atenţia AEP. Actul de identitate utilizat trebuie să fie valabil. Un act de identitate este în termenul de valabilitate dacă la momentul înregistrării nu este expirat. Numele şi prenumele trebuie să fie scrise întocmai ca în actul de identitate. Numele şi prenumele trebuie scrise corect, complet şi, în cazul mai multor nume sau prenume, în ordinea în care acestea figurează în actul de identitate. Scanul documentelor ataşate trebuie să fie complet şi vizibil integral. Scanul documentelor ataşate, inclusiv fotografia şi data expirării actului de identitate, trebuie să fie complet, clar, lizibil, nepixelat, precizează AEP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.