Procesul lui Buleu, pe final

0
237

procesulTribunalul Caraş-Severin va judeca mâine, cel mai probabil, ultimul termen în cazul lui Adrian Buleu, acuzat de procurori că l-ar fi omorât, cu sânge rece, pe omul de afaceri Abel Apostol.

După ce, la data de 26 iunie, apărătorii părţilor civile au cerut schimbarea încadrării juridice – din omor în omor deosebit de grav – avocaţii inculpatului Buleu au solicitat o amânare, admisă de magistrat, dar a respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau cu cea a arestului la domiciliu.

Abel Apostol a fost dat dispărut din data de 3 mai, de către familia sa, Adrian Buleu, partenerul de afaceri, fiind arestat preventiv pe data de 9 mai 2013.

Buleu a recunoscut, a doua zi, într-o declaraţie dată poliţiştilor care cercetau dispariţia lui Abel Apostol, că acesta s-a aflat la restaurant în jurul orelor 21:00-21:30. Anchetatorii au stabilit că, la câteva minute după ora 21:00, Abel a fost ucis de către Buleu, în incinta restaurantului, după care, în jurul orelor 21:30, cadavrul lui a fost transportat într-un loc necunoscut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.