Procurorii au intrat pe fir și în cazul focarului de infecție de la Căminul de Bătrâni din Sântana

0
519

În cursul zilei de ieri, a fost deschis un dosar penal „in rem” și în cazul Căminului de Bătrâni de la Sântana, unde în urma testării în masă au fost descoperite mai multe persoane infectate cu covid-19. Pentru că cercetările se fac „in rem” în acest moment procesual, dosarul vizează fapta de zădărnicirea combaterii bolilor, nu persoanele sau instituțiile. Astfel, în data de 27.04.2020 a fost înregistrat în evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Reprezentanții DSP Arad au declarat sâmbătă, că un focar de infecție a fost descoperit la Sântana, unde 27 de persoane au fost testate pozitiv pentru covid-19, deși în actul de sesizare al organelor de urmărire penală sunt doar patru cazuri pentru care se fac cercetări. Însă la data întocmirii actelor de sesizare erau mai puține cazuri, decât au fost înregistrate în cele din urmă. 


În actul de sesizare întocmit de organele de cercetare penală la data
de 24.04.2020, s-a reţinut că la Căminul de bătrâni „Altenheim Sanktana”
din oraşul Sântana, au fost diagnosticate cu covid-19 patru
persoane, în perioada în care personalul angajat al căminelor de bătrâni se
afla în izolare, în urma Ordonanţei Militare nr. 8/09.04.2020.


În cauză s-a dispus efectuarea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
„Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-o informare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.