Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, vicepreședinte al Federaţiei pentru Educaţie în Europa (FEDE), pentru al patrulea mandat, a participat, recent, la lucrările Adunării Ge­nerale, care s-au desfăşurat la Lisabona. Sesiunea anuală a fost condusă de prof. dr. Claude Vivier-Le Got, preşedintele Fede­raţiei pentru Educaţie în Europa (FEDE), alături de care s-au aflat, în prezidiu, vice­- preşedinţii Federaţiei pentru Educaţie în Europa (FEDE), care au prezentat celor peste 500 de reprezentanţi ai instituţiilor membre, tendințele şi aspecte specifice legate de învățământul superior şi de formare profesională.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad face parte din Federaţia pentru Educaţie în Europa (FEDE), din anul 1992, alături de importante universităţi din Franţa, Germania, Spania, Elveţia, Belgia, Italia şi ţări francofone, precum Maroc, Algeria, Senegal şi Coasta de Fildeş.
Prin intermediul Federaţiei pentru Educaţie în Europa (FEDE), Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” organizează, în cadrul Departamentului FEDE, programe de studii în limba franceză şi limba engleză, care se finalizează prin obţinerea unei diplome europene în diferite domenii, care atestă calitatea procesului didactic pe parcursul formării lor, precum şi deschiderea internaţio­nală a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
„Având în vedere caracterul interdisciplinar, din ce în ce mai pregnant al cercetării ştiinţifice actuale, prin Institutul de Ştiinţe ale Vieţii din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, acreditat de Academia Română de Ştiinţe Medicale, ne vom aduce contribuţia, astfel încât Universitatea FEDE să se dezvolte şi ca un pol al cercetării ştiinţifice europene. Având în structură şi Institutul de Cercetare format din Consiliul Ştiinţific, din care fac şi eu parte, în calitate de Expert în Ştiinţe şi Biologie, precum şi Şcoala doctorală, în Business Administration, Federaţia pentru Educaţie în Europa (FEDE) are posibilitatea de a participa efectiv la cercetarea fundamentală, ridicând astfel prestigiul său internaţional”, a declarat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, vicepreşedintele Federaţiei pentru Educaţie în Europa, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Daniel Albu

Recomandările redacției