Am mai scris despre faptul că persoanele vaccinate beneficiază de mai multe facilități decât cele nevaccinate. Așadar, un alt beneficiu de care au parte cei vaccinați, pot fi și sume de bani în plus la  salariu. Astfel, se pare că,  profesorii arădeni vaccinați vor câștiga mai mulți bani, începând din anul școlar următor.  Ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, spune că profesorii nevaccinați ar putea să nu intre la acțiuni de supraveghere sau la examene. De asemenea, Sorin Cîmpeanu anunță sporuri „atractive” pentru cei care vor susține activități de supraveghere a diverselor lucrări sau examene, iar profesorii nevaccinați ar putea să nu intre să supravegheze examenele naționale, astfel că cei vaccinați se vor bucura de creșteri de venituri substanțiale.

Ministrul Educației  speră astfel ca toți profesorii să se vaccineze. Dacă vor exista profesori care nu doresc imunizarea, ministru spune că este „corect din partea autorităților să pună condiția de a intra doar acei profesori care sunt vaccinați”.

Aceasta, se pare, că este o nouă strategie a ministerului de a stimula vaccinarea în rândul categoriei cadrelor didactice.

 „Vom face sistematic efort după efort. Mă gândesc să le cerem directorilor de școli să organizeze campanii de informare în sistem hibrid, nu numai cu angajații din școală, ci și cu părinții, pentru a promova aceste informații. Este nevoie ca informația corectă să ajungă la fiecare dintre noi, pentru a lua decizia corectă”, spune Sorin Cîmpeanu, pentru comentator.ro

Ministrul spune că există varianta, așa cum a fost pentru orele remediale 100 de lei brut pe oră, să existe un tarif similar și pentru supraveghere.

La examene va fi nevoie în continuare de supraveghere și s-ar putea să existe tarife „foarte motivante”:

„Pentru a intra în sală, cred că este corect din partea autorităților să pună condiția de a intra doar acei profesori care sunt vaccinați”.

 

Recomandările redacției