Directorul ANAF, Lucian Heiuș, a vorbit  astăzi în cadrul conferinței de presă, despre  profesorul arădean care din meditații  ajunge și la venituri de „vreo 60.000 de euro”. Șeful ANAF a lăudat faptul că profesorul arădean și-a declarat veniturile în mod corect, cum de altfel ar trebui să o facă toate cadrele didactice care obțin venituri din meditații.

Heiuș a mai anunțat că s-a înmulțit numărul celor care și-au făcut PFA-uri cu acest domeniu de activitate: „Da, au fost și profesori. Au fost situații în care profesorii care dau meditații s-au autorizat și au declarat. Undeva în vestul țării, la Arad , un profesor a declarat venituri de vreo 60.000 de euro și a plătit impozit, la Timișoara un altul a declarat 50.000 de lei și a plătit impozit. Deci lucrurile, încet încet, intră în normalitate. Ceea ce ne dorim noi, ca ANAF, nu este să mergem să controlăm și să prindem pe cineva, ci ne dorim contribuabilii din România să aibă un comportament fiscal corect. Nu este o prioritate pentru noi de a controla și nu a fost niciodată”.

sursa apuseni.info

Recomandările redacției