Lansare de carteAula Universităţii de Vest „Vasile Goldiş“ Arad a fost cadrul select pentru a lansa pe piaţa spiritului o carte care a fost scrisă întru credinţă creştină, pentru creştini. Este vorba de lansarea, ieri după-amiază, a cărţii profesorului Pavel Sârbu, „Athos – Mun­tele Sfânt al rugăciunii, sme­- reniei şi înţelepciunii“.
Manifestarea cultural-religi­oasă a avut loc în prezenţa prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii, a unor cadre didactice şi a unor iubitori de carte, a mai multor feţe bise­riceşti – preoţi parohi precum şi consilieri din cadrul Arhiepiscopiei Arad, în frunte cu invitatul de onoare, Înaltpreasfinţia Sa dr. Timotei Seviciu – Arhiepiscop al Aradului.
Moderatorul manifestării a fost dr. Doru Sinaci, redactorul-şef al cotidianului „Glasul Aradului“.
Înaltpreasfinţia Sa dr. Timotei Seviciu – Arhiepiscop al Aradului,  a scos în evidenţă faptul că lui Pavel Sârbu  nu i-a scăpat nimic din capitolele care trebuiau abordate în carte, felicitându-l pe autor.
Cartea a fost prezentată de părintele Zaharia Iova, care l-a însoţit pe Pavel Sârbu  în pelerinajul de documentare de pe Muntele Athos.
Prof. Pavel Sârbu a vorbit ce­lor prezenţi despre împrejurările în care a conceput cartea lansată. Strănepoata sa, Natalia-Maria, în vârstă de aproape doi anișori, a obţinut aplauze la scenă deschisă în momentul când i-a cerut să fie luată în braţe, ceea ce s-a şi întâmplat, autorul continuându-şi discursul cu ea la piept.
La finalul manifestării, moderatorul, dr. Doru Sinaci i-a invitat pe cei prezenţi să participe la o sesiune de autografe oferite de prof. Pavel Sârbu.

Recomandările redacției