jandarmiŞi-a făcut datoria la locul de muncă iar mai apoi a făcut şi aşa-zise ore suplimentare. Este isprava unui tânăr în vârstă de 20 de ani care după ce şi-a terminat orele de program, cu ajutorul motostivuitorului pe care muncea, şi-a umplut portbagajul autoturismului cu deşeuri metalice pe care vroia să le valorifice. A fost însă prins de superiori, care au sunat apoi la jandarmi.
„După verificările efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că o persoană în vârstă de 20 de ani, Claudiu P. cu domiciliul în municipiul Arad, a sustras cu ajutorul unui motostivuitor de la locul de muncă, mai multe obiecte şi deşeuri din metal neferos. A fost surprinsă în timp ce încărca obiectele sustrase din incinta societăţii, în autoturismul proprietate personală. Aceasta a recunoscut că intenţiona să valorifice partea metalică a obiectelor”, a afirmat ma­ior Emilia Fînaţă, purtător de cuvânt al IJJ Arad.
Din fericire, prejudiciul, în valoare totală de 500 euro, a fost recuperat integral. Angajatul s-a ales acum cu dosar penal pentru furt şi nu este sigur că angajatorul său va trece cu vederea comportamentul lui de la serviciu, aşa că riscă să rămână şi fără loc de muncă.

Recomandările redacției