Program de colinde la biserica din Satu Nou

0
440

Duminică a fost o zi deosebită pentru credincioșii parohiei Satu Nou din Sebiș. După terminarea slujbei, biserica a răsunat de colinde. Asta, în condi­țiile în care biserica din Satu Nou a fost vizitată de Corul Stephanos al Bisericii Martirilor din Timișoara, condus de Pr. Prof. Nicolae Belean. De remarcat că printre cei veniți să asculte colindele cântate de timișoreni s-a numărat și Gheorghe Feieș, primarul orașului Sebiș, care a dorit să fie în mijlocul credincioșilor cu acest prilej.
Sebis 2 Încântați de prestația corului, enoriașii nu au avut decât cuvinte de laudă la adresa părintelui Cătălin Rus, parohul din Satu Nou. „Aceste colinde parcă ne-au uns pe suflet. A fost un program extraordinar”, susține unul dintre credincioșii cu care am stat de vorbă. „Acești colindători au fost la noi la biserică și anul trecut. Ne-a plăcut foarte mult cum au cântat, așa că am venit și anul acesta să-i ascultăm. Nu putem decât să apreciem modul în care părintele paroh Cătălin Rus se interesează de noi, credincioșii. Să știți că și acesta este un mijloc de a atrage credincioși în sânul bisericii”, susține un alt enoriaș, în timp ce altcineva aprecia disciplina din biserică. „Ce e drept, e drept. Nu poți decât să vorbești frumos de o persoană care face lucruri bune. În biserică a fost căldură, ba chiar o anumită disciplină. În unele localități am mai auzit comentarii, am mai auzit oamenii vorbind,  dar aici la Satu Nou, toată lumea a ascultat slujba”, afirmă un alt credincios.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.