Sacul GalbenPrimăvara aceasta a marcat împlinirea a trei ani de când firma de salubritate Polaris M.Holding şi municipalitatea din Arad împreună cu cetăţenii municipiului Arad, au demarat Campania de colectare selectivă a deşeurilor pe raza municipiului Arad prin programul „Sacul Galben“.
Deşi, la început această campanie a fost primită cu scepticism, considerată de mulţi doar un moft sortit eşecului, s-a dovedit în cea mai mare parte o reuşită. Lipsa de încredere în acest program a venit şi datorită eşecului unei campanii anterioare de colectare selectivă, demarată în anii 2004 şi 2005 prin atribuirea de saci în mod direct şi gratuit populaţiei în două cartiere ale oraşului însă după ceva timp a încetat din lipsă de receptivitate din partea cetăţenilor sau din cauza celor care au sustras sacii de la porţile celor conştiincioşi înainte de a fi ridicaţi de către operator.
Un nou început a avut loc în anul 2012, prima ridicare integrală a sacilor având loc în data de 12 martie, de această dată campania de selectare colectivă a fost demarată în toate cartierele cu case a Aradului, de atunci fiind derulată fără oprire până în prezent. Prin faptul că a continuat această iniţiativă, părţile implicate au fost asigurate de reuşita acţiunii. Socie­tatea în cauză şi municipalitatea fiind primele în implementarea integral în întregul oraş a colectării selective la sursă din România, atât prin „Sacul Galben“ distribuiţi gratuit de operator în zonele de case cât şi prin recipienţii de colectare selectivă amplasaţi în zonele de blocuri din oraş.
Colectarea selectivă şi reciclarea deşeurilor a fost şi una din condiţiile de aderare a Ro­mâniei la Uniunea Europeană la capitolul de mediu, legislaţia conexă în materie prevede prin Legea 99/2014 obligaţia auto­rităţilor de a asigura implemen­tarea colectării selective la sursă, prin servicii proprii sau prin operatori autorizaţi şi licenţiaţi, un fapt realizat la Arad cu doi ani înainte de apariţia legii în vigoare.
Reuşita „Sacului Galben“ se demonstrează prin cifre: peste 20.000 de saci distribuiţi şi peste 170 de tone de deşeuri colectate separate la sursă în medie lunar. Ca orice activitate,  şi aceasta are unele neajunsuri. Unul ar fi neînţelegerea de către aproape 20% din be­neficiarii serviciului de salubri­zare a rolului colectării selec­- tive a deşeurilor sau prirateria (furtul) în acest domeniu. Nu rare au fost situaţiile când sacii au fost furaţi de către persoane cu autovehicole sau de către diverşi indivizi şi multe alte acţiuni de vandalizare, culmea este că tot aceşti cetăţeni sunt cei scandalizaţi de faptul că nu li se ridică saci  din faţa  imobilelor în care sunt alte tipuri de  deşeuri deşi tot ei sunt cei care nu îi utilizează conform destinaţiei.
Cu toate aceste neajunsuri se poate concluziona că programul „Sacul Galben“, precum şi colectaera selectivă în Arad sunt un success. Dovadă stau participările la competiţiile „Oraşul Reciclării“ unde muni­cipalitatea a fost premiată începând cu anul 2012 în fiecare an, beneficiarii acestor premii fiind chiar cetăţenii municipiului Arad.
Emilian Ciorogariu

Recomandările redacției