Sâmbătă dimineața, zi de restricții majore pe raza municipiului Arad, dar și ziua în care arădenii merg, de obicei, la cumpărături.  Modificarea orarului de funcționare al marilor magazine din oraș, a adus cu sine aglomerație, așa cum era de așteptat.  În interiorul supermarketurilor este ,,om lângă om” și nu se repectă nici o măsură de igienă sau distanțare. Mai mult, nu există substanță de dezinfectat mâinile la intrare în nici un magazin, iar de coșuri nici nu poate fi vorba să fie dezinfectate. Am fost în câteva dintre marile magazine arădene și situația este asemănătoare, în toate aceste cazuri. Ce să mai vorbim, e un adevărat haos. Lumea îngrijorată, de faptul că orarul este mult mai scurt ca de obicei, a dat pur și simplu năvală la cumpărături. E adevărat că, de obicei sâmbăta era aglomerație în aceste zone, de asemenea este și cu o zi înainte de Paștele catolic, însă  acum e mult mai multă lume ca de obicei. În parcări erau foarte multe mașini, însă ,,nebunia” era în interior, unde nu aveai loc să ,,arunci un ac”. Reducerea programului magazinelor nu face decât să provoace astfel de aglomerări. Reamintim că vinerea, sâmbăta și duminica magazinele sunt obligate să închidă la ora 18.00 pe raza municipiului Arad.  Scopul, a fost să se reducă numărul cazurilor de infectări cu Covid. Oamenii se tem însă că această măsură, va crește numărul de îmbolnăviri, deoarece provoacă mari aglomerări pe spații relativ mici, fără a se respecta norme și reguli de distanțare.

Recomandările redacției