Progresul și-a recuperat al doilea jucător plecat la Chișineu-Criș vara trecută, pe Mirel Arsene. Tânărul mijlocaș i s-a alăturat atacantului Cosmin Trif și a revenit la Pecica să pună umărul la ieșirea echipei din subsolul Ligii a IV-a. „Sperăm să aducem un fundaș tânăr de la Someșul Oar Satu Mare și mai așteptăm un portar, în acest moment Mișu Grozav e singurul”, a explicat Doru Lengyel, managerul pecicanilor, adăugând că jucătorii Coardoș și Toth nu mai fac parte din lotul pentru returul campionatului.
Dorin Peii și-a condus echipa în trei meciuri de verificare, 4-1 cu Speranța Turnu, 0-3 cu Crișul Chișineu Criș și 2-1 cu Banatul Sânicolau Mic, iar azi e programat un duel cu Șoimii Pâncota. Mai sunt încă patru amicale cuprinse în calendarul hibernal, cu Unirea Sîntana, Voința Mailat, UTA II și Aqua Vest Șofronea, iar sâmbătă pecicanii sunt gazde pentru faza zonală a Memorialului „Nicolae Ardelean”.
„Timp de două săptămâni, au fost antrenamente zilnice, acum se desfășoară câte trei, plus un meci amical. Noi vedem cu optimism lucrurile, sperăm ca și jucătorii să facă la fel. Așteptăm cu nerăbdare să înceapă campionatul, avem o primă serie de jocuri extrem de grele, cu Gloria Arad, Șiriana Șiria, întărită și ea și oricum o echipă incomodă, și Voința Mailat”, a remarcat Lengyel.
Sport 92
Mircea Rednic: „Sunt un antrenor fericit, mândru de băieții mei, de echipă”
citește mai mult »