Progresul Pecica vrea să continue povestea frumoasă a ultimelor 18 luni, dar sunt destule necunoscute în acest moment

0
189

Promovarea în Liga a III-a și clasarea pe locul 5 la înghețarea campionatului decretată de FRF după consultarea cu cluburile afiliate, o situează pe Progresul Pecica printre performerele fotbalului arădean ultimilor doi ani de zile. Din calitatea de nou-promovată, formația „galben-albastră” a cochetat etape bune și cu locul secund, dar câteva sincope înregistrate pe finalul turului au coborât-o de pe podium.
18 luni fructuoase, cu Pecica din nou în competițiile federale
Primăvara începuse pozitiv pentru Arsene și colegii săi, cu o remiză pe terenul din Chișineu-Criș, după care fotbalul s-a oprit și acum „înghețat” cu Progresul în spatele celor de la Craiova, Lipova, Crișul și Horezu în seria cu numărul patru, la cota 26 de puncte. „Vă dați seama că din punct de vedere sportiv ne-am fi dorit să continuăm competiția, să avem plăcerea de a ne antrena în iarbă și adrenalina meciurilor pe puncte, dar după situația generată de acest virus e normal să ne gândim și la alte lucruri și să respectăm ceea ce decid specialiștii pe sănătate. Acum că se mai relaxează lucrurile în socieate, speram și noi să ne întoarcem la treabă, dar acel protocol pentru sportivi și mai ales echipe de fotbal e foarte greu de respectat. Am văzut că până și echipele de Liga 1 au probleme în a asigura condițiile impuse acolo, darmite noi, cei de la ligile inferioare. Cel puțin la Pecica evoluează destui fotbaliști care mai au și un alt loc de muncă, era imposibil să-i bagi într-un cantonament permanent, obligându-i să renunțe la joburi, dar și la viața de familie. Dincolo de satisfacțiile pe care ți le aduce fotbalul, mai sunt și alte lucruri care contează în viață mai ales la un nivel semi-profesionist. Rămânem cu 18 luni frumoase și fructuoase, în care am muncit și ne-am afirmat ca și club și chiar am depășit obiectivul conducerii. Inițial, promovarea în Liga a III-a era prevăzută pentru anul doi, adică vara acestui an și iată că Progresul a revenit și mai repede în competițiile organizate de FRF și chiar a avut un parcurs bun în prima parte a acestui sezon. Pentru asta vreau să le mulțumesc celor din conducerea clubului și orașului și, bineînțeles, și jucătorilor, am fost și suntem cu adevărat o familie”, a spus Dan Stupar, antrenorul pecicanilor.
Mulțumită de antrenor și jucători, conducerea Progresului caută calea continuității
Luni seara, a venit inclusiv decizia oficială de „înghețare” a eșalonului terț, dar asta nu înseamnă că pecicanii au sistat pregătirea de la distanță, după programul fixat de antrenor. Doar că în perioada următoare, mingea ajunge în terenul conducerii clubului și – bineînțeles – autorităților locale, care trebuie să schițeze un plan de bătaie pentru stagiunea ce urmează. „Jucătorii și stafful tehnic continuă antrenamentele indivi­duale pentru a rămâne în formă și a pro­fita de perioada în care vom fi lăsați să ne antrenăm din nou pe teren. Este o perioadă foarte grea, tuturor ne este greu. Mă refer la primărie, la sponsorii care au afacerile supuse unor mari încercări, dar trebuie să trecem cumva peste acest hop. Cum majoritatea jucătorilor noștri lucrează, nu am putut apela la șomajul tehnic. În zilele următoare vom avea o ședință de Consiliu de Administrație, până atunci sperăm ca lucrurile să se mai clarifice și la Primărie, în așa fel încât să încheiem cum vom putea mai bine și financiar acest sezon, dar și să plănuim ceva pentru viitorul campionat. Suntem mulțumiți de realizările lui Dan Stupar și ale băieților, încercăm să mergem în aceeași formulă înainte, cu mențiunea că trebuie știută și situația juniorilor, care mai intră în calcule din sezonul viitor, care nu… Sunt lucruri care se vor clarifica în săptămânile ce urmează, dar până atunci vrem să fim sănătoși cu toții și să nu mai auzim de acest virus ce ne-a dat viețile peste cap”, susține Dorel Găvruță, președintele Progresului.
Stupar va opta pentru o pregătire de vară, lungă
Înțelegerea scrisă a lui Dan Stupar cu pecicanii expiră în această vară și chiar dacă există semnale că ea ar putea fi prelungită, antrenorul nu vrea să dea verdicte în momentul de față. „Nu am discutat concret cu conducerea clubului despre rămânerea mea la Pecica și, deci, nu aș putea spune ceea ce-mi doresc pe mai departe la nivel de lot. Sigur, dacă ne înțelegem și mi se va da mână liberă pe mai departe aș dori să păstrez acest lot, deși nu știu dacă toată lumea va dori să continue cu noi. Din punctul meu de vedere, ar fi bine să ne revedem în iarbă când ni se va da voie, în sensul în care se vor mai relaxa măsurile pe sănătate impuse acum. Tocmai de aceea, nu întrerupem nici exercițiile fizice, de păstrare a tonusului, con­- tinui să le dau un program fotbaliștilor. În ceea ce privește pregătirea pentru noul sezon, cred că la pauza lungă pe care am avut-o, ne sunt necesare undeva la 7-8 săptămâni de antrenamente pentru a ajunge din nou la o formă sportivă pro­pice competiției. Totodată, cred că ar trebui ca fotbaliștii născuți în anul 1999 să mai fie considerați juniori încă un sezon. Acum noi îl mai avem în lot doar pe Țugulescu, dar am putea lua în calcul și alți fotbaliști din Arad din această categorie”, a adăugat fostul fundaș de Divizia A al UTA-ei.
Printre altele, Progresul Pecica e una dintre cele trei echipe care a ținut piept promovatei FC U Craiova, celelalte două repre­- zentând tot județul nostru, respectiv Șoimii Lipova și Gloria Lunca Teuz Cermei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.