Ce nu face omul pentru bani? Nici nu vă puteţi imagina la ce s-au pretat unele femei din comuna arădeană Macea, care, pentru a încasa 6.000 de lei de la Uniunea Europeană, au declarat că au fost abuzate. Supărate că nu au fost incluse şi ele în proiect, consătencele beneficiarelor s-au revoltat şi le-au blestemat să păţească ce au minţit. Deocamdată nimeni nu ştie cine sunt aceste femei, pentru că totul este secret. „Nu am văzut pe nimeni bătut, dar să ajungă bătute, alea care au luat banii, să vedem cum le-ar sta! Nu aveau cum, una nici nu are bărbat”, a spus o localnică.

De câteva zile, sătencele din Macea şuşotesc pe la colţuri, pentru că au auzit că unele femei din comună au primit câte 6.000 de lei, după ce au declarat că au fost abuzate. „Am auzit ceva, dar nu ştiu cine şi cum a primit. Nu se ştie, am auzit că s-au dat bani femeilor bătute de soţ, aici nu sunt, poate prin centru, unde sunt mai beţivani”, a spus o femeie. „Aşa am auzit, că au încasat banii pe degeaba. Sunt femei bătute, dar nu s-au plans, sunt femei care ar merita banii, dar nu s-a ştiut despre proiect”, a povestit o consăteană. Problema este cu atât mai serioasă, cu cât oamenii din sat nu au auzit să existe prea multe abuzuri. „Nimeni nu recunoaşte că a primit, am auzit că au primit câte 6000 de lei. Au primit care nu au trebuit să primească”, a spus o localnică.

Iar cele care ar fi putut primi bani, nu au ştiut de acest proiect. Suspicioase, femeile care nu au beneficiat de aceşti bani cred că cele care au primit 6.000 de lei de la UE, pentru că ar fi fost abuzate, sunt tocmai consătencele lor care nu ar fi avut astfel de probleme. Nici bărbaţii din sat nu ştiu cine ar fi putut beneficia de aceşti bani, pentru că, spun ei, la Macea soţii nu îşi bat femeile. „Eu nu cred că sunt, nu am auzit. Nu am bătut-o niciodată, să îi dau un pumn sau o palmă? Pentru bani, pentru 6000 de lei? Nu se merită, ca apoi umblu prin spitale”, a spus un localnic. „În cursul anului 2015 nu a fost depusă nicio plângere prealabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie care să fi fost săvârşită pe raza localităţii Macea, nu există nicio sesizare în acest sens”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, inspector Lorena Pîrvulescu.

Cei de la primărie spun că nu au nicio legătură cu acest proiect şi ca singurii care cunosc identitatea beneficiarelor sunt reprezentanţii Asociaţiei care a implementat proiectul. „O fundaţie din Bucureşti prin Ministerul Muncii, nu s-a făcut prin primărie. Nu e adevărat că au venit rudele noastre, eu nu puteam să le zic să nu participe unora, pentru că nu ştiam dacă sunt abuzate”, a spus Florica Sferdean, asistentă socială Primăria Macea. „Am înţeles că s-au luat declaraţii de la femeile abuzate, am înţeles că aceste declaraţii sunt confidenţiale şi nu ne putem băga în viaţa lor. Primăria nu este implicată cu nimic”, a declarat Ioan Mercea, primarul comunei Macea.

Proiectul prin care cele aproape 30 de femei din Macea ar fi beneficiat de circa 6000 de lei, de persoană, se numeşte “START – O viață de calitate în siguranță”. Acesta ar fi fost orgnizat de Ministerul Muncii şi de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, în colaborare cu fundaţia Cristian Roşu şi asociaţii, din Bucureşti. Acest proiect ar fi fost finanțat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Banii, circa 150 de mii de lei, erau destinaţi persoanelor abuzate din Macea.

Cristian Cotuna

Recomandările redacției