Proiecte ale Complexului Muzeal Arad au câștigat finanțare prin Administrația Fondului Cultural Național, valoarea fiind de peste 82.227 lei.
Instituția de cultură a participat la concursul de proiecte culturale, din cadrul sesiunii de finanțare nerambursabilă 2018/I, organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Ambele proiecte culturale depuse de muzeul arădean, cu tema Centenarul Marii Uniri (1918-2018), au fost declarate câștigătoare.
Proiectele s-au înscris în aria tematică Patrimoniu cultural material: ,,Arad – Prima capitală a Marii Uniri. Valorificarea patrimoniului cultural mobil al Complexului Muzeal Arad”, respectiv Aria tematică Educație prin cultură: „Arad – 1918. Locuri unde s-a scris istoria”.
Proiectul Arad – ,,Prima capitală a Marii Uniri. Valorificarea patrimoniului cultural mobil al Complexului Muzeal Arad” are un buget de aproape 67.000 de lei, din care aproape 50.000 de lei sunt bani nerambursabili.
Proiectul are în vedere valorificarea inovativă, sub forma unei radiografii ,,multi-layer”, a patrimoniului cultural mobil deținut de Complexul Muzeal cu referire la perioada imediat premergătoare Marii Uniri (anul 1918) până la cea imediat următoare (mai 1919 – instalarea administrației românești la Arad). În acest sens, au fost investigate 27 de fonduri și colecții ale muzeului pentru stabilirea portofoliului de proiect. Au fost selectate toate piesele relevante pentru perioada ianuarie 1918 – mai 1919. Acestea acoperă o mare varietate de arii de activitate ale comunității arădene în perioada dată – de la politica majoră la viața cotidiană. Proiectul se înscrie în strategia de management a muzeului arădean, aplecată spre valorificarea și promovarea patrimoniului cultural mobil și diseminarea spre publicul larg. Activitățile cuprinse în cadrul proiectului cultural propus vizează o paletă de instrumente prin care patrimoniul cultural mobil referitor la Aradul – Prima capitală a Marii Uniri să fie accesibil publicului local, județean și național de toate vârstele. O importanță aparte li se acordă elevilor și tinerilor consumatori de cultură.
proiecteDe asemenea, la aria educația prin cultură, proiectul ,,Arad – 1918. Locuri unde s-a scris istoria” a primit fonduri de peste 15.000 de lei. Proiectul se înscrie în eforturile de formare a generaţiei tinere, de promovare a educației în domeniul dar și în spiritul culturii, prin familiarizarea acesteia cu istoria locală, mai precis cu un moment semnificativ pentru istoria orașului Arad și a locuitorilor săi, anul 1918, moment de răscruce, când la Arad s-a pregătit organizarea Marii Adunari Naționale de la 1 Decembrie 1918. Într-o manieră interactivă, ce integrează abordările non-formale şi noile mijloace de comunicare, prezentul demers se subscrie iniţiativelor de intervenţie culturală, ce au ca scop schimbarea mentalităţilor, educarea şi dezvoltarea publicului muzeal. Astfel, proiectul urmăreşte relaţionarea publicului tânăr cu valorile culturale, naționale și locale, prin implementarea conceptului de „touching history”/”istoria care te atinge”, familiarizarea publicului tânăr cu patrimoniul cultural naţional, într-o manieră interdisciplinară, vie, valorificare educațio­- nală a patrimoniului cultural mobil, din cadrul colecţiilor deținute de Complexul Muzeal Arad, dar și patrimoniul construit al orașului Arad.
Pe parcursul derulării proiectelor, partenerii Complexului Muzeal Arad sunt: Complexul Universitar de Studii Multiculturale și Patrimoniale/Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Organizația Noua Acropolă în România – filiala Arad, Școala Gimnazială Iosif Moldovan Arad
și Liceul Special „Sfânta Maria” Arad.
Aceste proiecte culturale vor fi realizate cu fonduri nerambursabile prin Administrația Fondului Cultural Național (instituţie publică subordonată Ministerul Culturii și Identității Naționale) și cu suportul administrației județene.

Recomandările redacției