Ziua de miercuri 30 iunie ar fi fost una în care aleșii locali trebuiau să voteze o inițiativă a primarului Călin Bibarț cu privire la noua organigramă a Primăriei. Potrivit proiectului, schema de personal urma să fie redusă de la 1150 de posturi la 790. În ședințele pe comisii a fost tensiune maximă. În fond, este greu de acceptat ca vreun consilier să vrea să voteze punerea pe liber a unor angajați. S-a vorbit în culise de „documente făcute pe genunchi”, de „răzbunări politice”. Și unii avocați ai unor angajați au intrat pe fir, amenințând cu darea în judecată. Este aproape cert că punctele promovate de primar, care vizează reduceri  de personal, vor fi scoase de pe Ordinea de zi a CLM Arad. „Gurile rele” mai spun că oricum proiectele nu ar fi avut numărul de voturi necesar ca să fie adoptate. Pe această ipoteză a marșat și cotidianul nostru, încă de săptămâna trecută.  Așa că deocamdată cel puțin, va fi o perioadă de liniște. Dacă vreți, un armistițiu. Oricum este și un semnal clar că este foarte dificil de a obține o majoritate calificată în CLM Arad, mai ales pe chestiuni sensibile. Ceea  ce arată că pe moment, primarul Bibarț a primit o „barieră” în piept. Rămâne de văzut însă cum vor evolua evenimentele pe viitor.

  • Cetatean spune:

    La alegeri, majoritate voturilor provin de la pensionari sau de la bugetari (angajati la stat). Daca vrei rationalizare, primesti peste nas, chiar de la propriul partid.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției