Proiectul drumului Lipova-Cuvejdia-limită județ Timiș, finanțat din plusul bugetar județean

0
831

Administrația județului continuă să aloce fonduri substanțiale pentru reabilitarea drumurilor județene. Este cel mai ambițios proiect de modernizare a drumurilor județene, ajungând la peste 300 de kilometri. 17 șantiere pentru modernizarea drumurilor județene sunt deschise, pe lângă cele finalizate.

În ședința ordinară a CJA de joi, 26 septembrie, consilierii județeni au aprobat realocarea din excedentul bugetar a sumei de 595.000 lei pentru realizarea proiectului tehnic la obiectivul „Modernizare DJ 572 lim.Jud.Timiş-Lipova”.

„Acest tronson de drum a fost inițial depus pentru finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală. După refuzul Guvernului de a asigura sumele necesare am redepus proiectul pentru a fi finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional. Acest proiect este eligibil și se află pe lista de rezervă. Sperăm să poată fi finanțat din fondurile rămase după finalizarea licitațiilor la proiectele aflate în derulare. Dar, nu putem bloca acest proiect și astfel am alocat deja fonduri pentru proiectul tehnic, pentru a câștiga timp”, a susținut Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Drumul județean Lipova-Şiştarovăţ-Cuvejdia-limită județ Timiș se încadrează în  coridorul Lipova-Buziaș-Berzovia, care unește trei din cele patru județe ale regiunii, Arad, Timiș și Caraș-Severin, și are o lungime de 26 de kilometri. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.