Proiectul lui Cătălin Predoiu: interceptări pe siguranță națională ar putea să fie folosite în procese penale

0
223

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu (PNL), a înregistrat în Camera Deputaților, alături de deputații-juriști Cristina Trăilă și Gabriel Andronache, ambii liberali, un proiect de modificare a Legii 51/1991 privind securitatea națională a României astfel încât probele obținute prin mandate de siguranță națională să poată fi folosite și în procese penale. Curtea Constituțională a României a decis la începutul anului că sunt neconstituționale înregistrările efectuate de SRI în dosare de siguranță națională și care au fost folosite ca mijloace de probă în anchete penale. CCR a admis sesizarea formulată de Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților. Judecătorii constituționali explică în motivarea deciziei că mijloacele de probă folosite în dosarele penale trebuie să poată fi efectiv contestate, verificate și anulate dacă este cazul, or în cazul interceptările realizate de SRI pe siguranță națională, cu restrângerea unor drepturi, legislația nu este clară și astfel li se încalcă drepturile și libertățile fundamentale celor care au dosare penale cu asemenea probe dar legea nu asigură claritate și previzibilitate în materia contestării legalității înregistrărilor. Legea lui Predoiu prevede posibilitatea de contestare a acestor probe. „Din considerentele Deciziei nr. 55/2020 se reține că înregistrărilor rezultate din activitățile specifice culegerii de informații autorizate potrivit Legii nr. 51/1991 li se poate conferi calitatea de mijloc de probă în procesul penal, cu condiția ca prin lege să fie reglementată o procedură clară și adecvată, care să permită verificarea efectivă a legalității lor, atât a mijlocului de probă (înregistrările în cauză), cât și a procedeului probatoriu prin care au fost obținute”, spun inițiatorii legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.