Un nou proiect legislativ înspăimântă mulți angajați și mai ales cei care așteaptă cu nerăbdare pensionarea. Unora însă este posibil să le surâdă ideea.

Există la Guvern un proiect de lege care prevede posibilitatea angajaţilor să opteze pentru a lucra până la vârsta de 70 de ani. Vorbim deocamdată de „opțiune“ și nu de obligație, însă practica din legislația românească ne-a învățat că multe sunt posibile și de prea multe ori fără drept clar de opinie din partea cetățeilor. Se pare că, totuși acest subiect va intra în dezbatere publică. Deja, pe rețelele de socializare, oamenii se arată revoltați de această măsură.

Acest proiect care ar da angajatului șansa de a lucra până la vârsta senectuții, în mod opțional – ar putea avea în spate mai multe interese. De la rațiuni de ordin economic, la funcții păstrate și la bătrânețe. Desigur facem referire la cele din domeniul public în special. Premierul Ludovic Orban a explicat că, prin această măsură, angajații din anumite categorii și care doresc să rămână în câmpul muncii după vârsta de pensionare ar putea lucra, fără să fie condiționați de decizii administrative.

Măsura are șanse să fie pusă în practică, întrucât se lucrează intens pe proiect.

Reprezentanți din Guvern au susținut că: „în momentul de faţă, România nu este pregătită pentru pensionarea obligatorie la 70 de ani. Dacă persoanele doresc să opteze pentru creşterea vârstei de pensionare, atunci să o facă, dar nu cred că vom ajunge în curând la o creştere obligatorie a vârstei de pensionare“.

În România, speranța de viață este de aproximativ 75 de ani. Dacă vorbim de speranța de viață sănătoasă, aceasta este de 59,8 ani.

Județul nostru are peste 112.000 de pensionari, potrivit ultimelor statistici. Dintre aceștia, 106.387 sunt pensionari de stat, cărora li se adaugă 5.076 de pensionari din sectorul agricol. Numărul arădenilor care au dorit să iasă la pensie anticipat a crescut cu sutele într-un an de zile. Casa de Pensii a primit în 2018 și 2019, un număr mare de soicitări.

Recomandările redacției