În acest moment la transparență se află un proiect de hotărâre intitulat: „Studiu de trafic pentru reglementarea circulației pe drumurile publice din cartierele municipiului Arad”. Până la data de 13.12.2021, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scrissugestii, observații sau contestaţii privind aceste documente. Proiectul de hotărâre poate fi consultat și pe pagina www.primariaarad.ro secțiunea Activități normative – Transparență decizională – Proiecte de hotărâri. De asemenea, documentele pot fi consultate și la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5, în zilele de luni marți, miercuri între orele 08:30 – 15:30, respectiv joi între orele 08:30 – 17:30 și vineri între orele 08:30 – 14:00. Cei interesaţi pot solicita în scris şi pot primi copii contra cost. În referatul de aprobare a acestui proiect se spune că : „Studiul de trafic este unul din instrumentele principale în fundamentarea unei investiții. Prin urmare, acesta reprezintă componenta de planificare strategică în transporturi, care permite realizarea unei fundamentări solide a investiției, în raport cu strategia pe termen mediu/lung în privința dezvoltării urbane și a mobilității la nivelul orașului și care permite evaluarea atât a situației existente cât și a impactului investiției asupra mobilității urbane”. Potrivit datelor din documentație se spune că la nivelul municipiului, 85% din populație deține cel puțin un autoturism în gospodărie. Astfel, la nivelul unei zile obișnuite de lucru, 53% din deplasările efectuate la nivelul întregii rețele de trasnport sunt efectuate cu autoturismul, în timp ce 22% se efectuează cu mijloace de transport public, iar 25% sunt deplasări nemotorizate, respectiv e jos și cu bicicleta.
Sport 69
Alexandru Tudorie a înscris primul său gol pentru UTA chiar împotriva fostei echipe: „E foarte important pentru noi că am început cu dreptul și sper să o ținem tot așa”
citește mai mult »