În luna august a anului trecut a fost desemnat proiectantul  soluției tehnice a noului pod peste Mureș, în continuarea străzii Andrei Șaguna. Lucrarea a fost finalizată, iar acum urmează ca în viitorul apropiat să se desfășoare licitația pentru desemnarea executantului  acestui obiectiv. Construirea noului pod peste râul Mureş este parte a unui proiect  în valoare de peste 47 milioane de euro în care se dorește amenajarea unui traseu de transport public de călători care să asigure legătura între zona UTA şi strada Ştefan cel Mare. Acesta va fi realizat din fonduri nerambursabile și mai presupune: achiziţionarea a 10 autobuze electrice,  amenajarea de străzi noi (continuare strada A. Șaguna – strada Câmpia Turzii, continuare strada Ticu Dumitrescu). Se are în vedere și  reabilitarea străzii Andrei Șaguna, tronsonul cuprins  între strada Condurașilor și strada Barbu Lăutaru. De asemenea, în cadrul aceluiași proiect se vor amenaja  două  stații de alimentare pentru autobuzele electrice, se vor  construi șase noi și moderniza 17  staţii de transport public de călători. În plus, se vor amenaja noi kilometri de piste pentru biciclete și se vor achiziționa 330 de biciclete.Nu în ultimul rând, construcția unui nou pod peste râul Mureş va diminua considerabil traficul pe Podul Traian. Dar care sunt câteva, dintre cele mai semnificative date tehnice ale podului nou peste râul Mureș? Podul, care va avea o lungime de 310 metri, s-a propus a fi realizat ca pod cu trei deschideri, două deschideri marginale realizate din beton armat, deschideri care să asigure circulația în zona digurilor, respectiv o deschidere centrală pentru traversarea cursului de apă cu structură metalică pe cabluri în sistem hobanat, susținerea făcându-se direct prin intermediul unor perechi de cabluri înclinate (hobanate), întinse, ancorate la partea superioară de doi piloni metalici având înălțimea de 63 de metri. Podul va avea două benzi de circulație, având și piste pentru bicicliști. Acesta va reprezenta o infrastructură rutieră utilizată în comun de mijloacele de transport public de călători, precum și de autoturisme, dar și pentru biciclete și pietonal.Toate acestea fac parte dintr-un proiect mai amplu, care vizează reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ, prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. De aceea, sunt prinse și o serie de factori care fac parte din elementele unui transport ecologic.

Recomandările redacției