Proiectul transfrontalier „Drumul Paloti“ a fost încheiat sâmbătă

0
215

drum PalotiÎntre orașul Nădlac și orașul Csanádpalota, din țara vecină, există de peste un secol și jumătate – pe când orașul Nădlac avea un alt statut – un drum de legătură de 9,4 km. Cunoscut ca „Drumul Paloti“, el este traversat, aproape la mijloc, de granița statală. Existând relații de colaborare și de înfrățire între cele două comunități s-a inițiat un proiect comun, pe fonduri europene – prin Programul de Cooperare Transfronta­lieră Ungaria-România 2007- 2013 – pentru ca drumul să fie fundamental modernizat. Scopul? Scurtarea drastică a timpilor de deplasare dar și facilitarea unei mult mai bune interconectări – pe toate do­meniile! – a cetățenilor din cele două orașe și… țări vecine. De modernizare a beneficiat și o anumită porțiune a străzii din Nădlac aflată în prelungirea lui. Pe partea română proiectul „Construirea drumului de legătură Csanádpalota-Nadlac“ a fost inițiat, realizat și cofinan­țat de administrația orașului Nădlac (cu un minim sprijin guvernamental), pe partea maghiară proiectul a fost realizat prin… Compania Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Ungaria, care a fost lider de proiect. Și, cu toată… dispropor­ția partenerilor, proiectul s-a derulat relativ în bune condiții – dar cu substanțiale eforturi din partea colectivului aferent din Primăria Nădlac – în intervalul octombrie 2012-septembrie 2014.
Astfel, sâmbăta trecută, la Casa de Cultură din Nădlac s-a ținut conferința de închidere a acestuia. Momentul a fost inspirat ales: în weekend fiind în derulare „Zilele Orașului Nădlac, la întâlnire au putut participa – alături de primarul orașului Csanádpalota, ca parte implicată – și alți oaspeți din străinătate: primari ale unor orașe slovace înfrățite cu Nădlacul dar și alți oficiali veniți la sărbătoare. Ei s-au dovedit extrem de interesați de etapele și aspectele practice ale derulării acestui tip de proiect, solicitând detalii. Aceasta și deoarece gazdele au asigurat – ca întotdeauna! – traducere competentă tuturor discuțiilor purtate. În plus, însuși primarul Vasile Ciceac precum și doamna Marinela Mazuch cunosc cele trei limbi în care s-a vorbit: româna, slovaca și maghiara, aspect ce nu e de ignorat.
Primarii celor două orașe – Vasile Ciceac, primarul Năd­lacului și Sándor Kovács din Csanádpalota – au prezentat pe scurt condițiile realizării proiectului, precizând clar avantajele reciproce. Primarul Vasile Ciceac a ținut să sublinieze ferm și aspectul că este absolut necesară existența unui punct vamal pe acest traseu. Ar mai fi de adăugat că – deși mai sunt de finalizat unele lucrări auxiliare pe zona din oraș: podețe, șanțuri pluviale – pe drum se circulă până la zona de demarcație, agricultorii având terenuri cultivate în vecinătate. Lucrările au cuprins 9,4 km, din care 5,2 km pe teritoriul nostru și 4,2 km în Ungaria, valoarea totală a proiectului fiind de 5,64 milioane euro – din care liderul de proiect a primit 3,75 milioane euro iar partenerul român 1,04 mili­oane euro, restul fiind contribuția părților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.