De câte ori nu v-ați dorit să mergeți într-un tur ghidat, prin orașul în care ați trăit toată viața, dar nu ați avut ocazia ? Ei bine, acum veți putea cunoaște orașul dumneavoastră mai bine, prin intermediul unor tururi ghidate gratuite.
Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Arad Free Tours, în parteneriat cu Asociatia Concordia, prin proiectul Carta So­cietății Arădene, au pus la cale seria de evenimente intitulate „Turist la tine acasă”. Sub motto-ul „Află poveștile orașului!”, proiectul are ca scop oferirea de tururi ghidate prin oraș localnicilor. Astfel aceștia vor avea ocazia să se familiarizeze cu istoria și poveștile mai mult sau mai puțin cunoscute ale orașului, pe care le vor afla de la ghizii Arad Free Tours.
Tururile sunt organizate săptămânal, în fiecare duminică, de la ora 18:00. Punctul de întâlnire este platoul Primăriei Arad.
Veți putea descoperi clădiri administrative, lăcașe de cult aparținând tuturor cultelor religioase, case de raport, școli, parcuri, statui dar vom vorbi și despre clădiri care nu mai există în prezent. La fiecare obiectiv turistic se va face un popas, pentru a-l putea admira și a-i asculta povestea. Organizatorii au și o mică surpriză pentru participanți.
De ghidajul celor care vor fi „turiști” la ei acasă se vor ocupa ghizii de turism din cadrul proiectului Arad Free Tours, proiect lansat de Asociația Turism Alternativ în urmă cu aproximativ șapte ani. De atunci și până acum, Arad Free Tours a rămas singurul proiect de voluntariat care oferă tururi gratuite turiștilor care vizitează Aradul.
 

Recomandările redacției