Procentul de promovare tot mai mare, de la an la an înregistrat în rândul elevilor arădeni înscrişi la Evaluarea naţională, demonstrează o schimbare de atitudine în rândul acestora, mobilizare şi responsabilitate. Camerele de luat vederi şi şocul rezultatelor catastrofale din primii ani i-au făcut pe elevi să înţeleagă că singura lor şansă nu o mai reprezintă copiatul sau aşteptarea pentru ca altcineva să le rezolve lucrările. Nu aceeaşi mo­- bilizare o întâlnim însă şi în rândul cadrelor didactice, cel puţin
a celor care au fost la corectat, care dacă este să ne luăm după numărul uriaş de contestaţii care au modificat nota finală a peste 100 de lucrări, atunci putem concluziona că Evaluarea Naţională a fost un mare eşec pentru ei. Pentru elevi există pedeapsa notelor şi a rezultatelor proaste, însă ne întrebăm oare ce măsuri se iau pentru incompetenţa acestor profesori, demascaţi de „tupeul“ unor elevi care au ştiut mai bine decât ei ce note merită.
„Din numărul total de lucrări contestate de 168, 104 lucrări au fost evaluate cu o notă mai mare, 44 de lucrări cu o notă mai mică, restul de 20 rămânând cu nota inițială. Astfel, procentul de promovabilitate pentru județul Arad este de 71,63%, mai mare decât cel de anul trecut (68,37 %)“, ne-a declarat Laura Nădăban, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.
Cea mai mare medie, la Țichindeal
Un singur candidat, de la Colegiul Național Preparandia „Dimitrie Tichindeal”, a obținut media 10. Este vorba despre Alexandra Perpelici. Alţi 570 de elevi au reușit să obțină note între 9 și 9.99. De asemenea 65 de elevi au obținut note de 10 la una din probele susținute (19 la limba și literatura română și 46 la matematică). Din nou se remarcă o creștere față de cei 22 de elevi din anul trecut școlar care au obținut notă de 10 la una din probele susținute.
Școlile cu cel mai bun procentaj de promovabilitate din județul Arad sunt: Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad, Şcoala Gimnazială „Pater Godo Mihaly” Dorobanţi şi Şcoala Gimnazială „Simonyi Imre” Satu Nou au obţinut 100%. Pe următoarele locuri se găsesc şcolile: Colegiul Naţional „Preparandia-Dimitrie Ţichindeal” Arad, Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” Arad, Liceul Naţional de Informatică Arad, Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad, Şcoala Gimnazială „Aron Cotruş” Arad, Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad, Şcoala Gimnazială Sântana, Şcoala Gimnazială „Ştefan Cicio-Pop” Conop, Şcoala Gimnazială Galşa şi Şcoala Gimnazială Vârfurile.
Urmează admiterea la liceu
Urmează etapa de admitere în liceu pe baza opțiunilor exprimate de elevi și a mediilor de admitere care se compun din media obținută la Evaluarea Națională (80%) și media obținută în cei patru ani de gimnaziu (20%). Pentru anul școlar 2017-2018, în județul Arad există 2.996 de locuri în învățământul liceal (107 clase), astfel că toți elevii care au susținut probele evaluării naționale au loc asigurat în învățământul liceal.
De asemenea, trebuie menționat faptul că învățământul profesional este într-un trend ascendent în ultimii ani, tot mai mulți elevi optând pentru acest tip de formare profesională inițială care se organizează pentru calificări stabilite de MEN în conformitate cu Registrul Național al Calificărilor, în funcție de nevoile pieței muncii. La nivelul județului Arad, pentru anul școlar 2017-2018, Inspectoratul Școlar Județean Arad a aprobat un număr de 25 de clase de învățământ profesional cu durata studiilor de trei ani  – 700 locuri și patru clase de învățământ profesional în sistem dual – 114 locuri. ,,Inspectoratul Școlar Județean Arad mulțumește tuturor cadrelor didactice implicate în organizarea și desfășurarea examenului de evaluare națională: profesorilor asistenți, membrilor și președinților din centrele de examen și centrele zonale de evaluare  din municipiul si județul Arad pentru buna colaborare și felicită elevii județului Arad pentru rezultatele obținute”, susţine Claudius Mladin, inspectorul şcolar general.

Recomandările redacției