Polițiștii au fost nevoiți să facă unele verificări și așa, în doar câteva zile, aceștia au luat în vizor mai multe instituții.
În perioada 18-24.09.2019, polițiștii locali cu atribuții de control în domeniul activităților comerciale au continuat activitatea de identificare a situațiilor în care proprietarii nu au toate actele necesare și poate nici măcar nu ar avea dreptul de a funcționa.
Aceștia au verificat în total șase agenți economici care își desfășoară activitățile de alimentație publică și comerț pe raza municipiului Arad.
Dintre aceștia, patru sunt unități de alimentație publică, restaurante, o unitate catering și o unitate din domeniul cofetărie/patiserie.
Rezultatul final a fost că s-au aplicat nu mai puțin  de șase sancțiuni contravenționale, acestea ajungând la suma totală de 14.500 lei.
Amenzile au fost date pentru nerespectarea prevederilor legale privind deținerea documentației necesare desfășurării activității.
În continuare, polițiștii vor mai face și alte controale pentru a sancționa toți proprietarii care nu sunt cu actele la zi și nu dețin toate cele necesare pentru bună desfășurare a activității.

Recomandările redacției