Proprietăţi – forme şi hoţii

În discursul rostit la şedinţa parlamentară de investire a guvernului său, premierul căftănit Victor Ciorbea rostea o frază memorabilă, vrednică de-un sindicalist habarnist sau de-un economist calificat în falimentări: „Toată lumea spune că-n România se fură. Vă spun eu că nu se mai fură: s-a furat tot!”. Aserţiunea liderului de sindicat căţărat în fotoliul de prim-ministru a fost aplaudată ca pe stadion, deşi era falsă. Iată şi din ce motive: o dată – nu se furase chiar tot (drept dovadă stau tunurile din prim-ministeriatul lui Victor Ciorbea şi următoarele), şi-o dată – presupunînd încheiate furturile din industrie, agricultură, comerţ, din ţară adică, mai rămînea bugetul de stat. Asta n-a spus Victor Ciorbea şi n-a spus nimeni nici pînă la el, nici după: cîtă vreme ţara are buget, este de furat.
O mare de experţi în proprietate strigă-n gura mare, de la răzmeriţă-ncoace, că statul e un administrator prost şi că privatul e cel mai bun şi cel mai cel administrator. Nu-s de acord cu asta. Nu statul este administrator, ci oamenii numiţi de organismele de stat, şi nu organismul de stat numeşte, ci tot un om. Aşadar oamenii sînt administratori buni sau răi, după caz.
În situaţia României de după haosul din ’89, tîlhari ajunşi în fruntea ţării au numit administratori ai întreprinderilor de stat tot nişte tîlhari. Cu spatele asigurat de tîlhari din justiţie, tîlharii din fruntea întreprinderilor le-au dus de rîpă spre folosul întregii clici de bandiţi. Că totul s-a petrecut în dauna milioanelor de români cinstiţi n-are relevanţă, dat fiind că masa imensă de proşti poate fi ţinută uşor în lesă cu cîteva discursuri ideologico-liberale sforăitoare şi cu ceva firimituri compensatorii.
Ciudat, dar aceiaşi oameni care-au falimentat firmele statului le-au făcut foarte rentabile după ce le-au cumpărat de pomană de la statul prost administrator. Se vede aşadar că sfînta proprietate privată e net superioară proprietăţii publice.
Chiar şi guvernanţii, adică cei chemaţi s-administreze averea statului, spun că statul e prost administrator. Admiţînd c-ar avea dreptate, atunci ar trebui privatizate de urgenţă bugetul de stat şi toate bugetele locale, că doar n-o să fie lăsat un munte de bani pe mîna unor administratori mai proşti ca noaptea. În aceeaşi direcţie, trebuie privatizat tot: parlament, guvern, ministere, banca naţională, direcţii şi agenţii naţionale, şoselele, drumuri, poteci, pîrleazuri, rîuri şi pîrîiaşe, Dunărea, apa mării, aerul, Carpaţii, adică „… tot ce mişcă-n ţara asta: rîul, ramul…”. Şi justiţia şi poliţia trebuie privatizate: judecător cu judecătorie privată, procuror cu DNA propriu, poliţai cu secţie personală.
Şi primăriile trebuie scoase de sub administrare statală, că-i proastă – însă aici deja lucrurile merg de mult în direcţia cea bună: nu-i fiecare primar jupîn pe parcela lui şi face doar ce-i tună lui prin cap?
Aşadar proprietatea publică nu-i bună, deci jos cu ea – şi să trăiască proprietatea privată, aia-ncolţită şi răsărită din inginerii şi mînăreli, că n-am văzut încă pe cineva, din ’89-ncoace, să fi prins cheag din muncă cinstită, 25 de ore din 24.