Pentru a contrabalansa recentele măsuri guvernamentale care afectează mai ales micii producători prin închiderea piețelor, USR PLUS Arad a depus astăzi un proiect pentru înființarea unei Piețe țărănești, dedicată producătorilor agricoli locali.
Această piață este una de tip volant și este dedicată cu precădere producătorilor agricoli din județul Arad, care vând produse din gospodăriile și fermele proprii. Pentru început, am avansat ca locație piața Avram Iancu. Dacă acest proiect va avea succes, astfel de piețe se pot organiza și în alte zone din municipiul nostru.
Dorian Curcanu, consilier local USR PLUS, inițiatorul proiectului: „Ideea unor piețe volante nu este nouă în Arad, doar că autoritățile nu au dorit să o pună în aplicare până acum. Astfel că am depus astăzi un proiect de hotărâre pentru înființarea unei astfel de piețe, însoțit de expunerea de motive și de un regulament de funcționare.
Asemenea piețe sunt destinate micilor producători agricoli și au rolul de a aduce produse proaspete la dispoziția consumatorilor din Arad. Funcționează și sunt organizate în toate țările din vestul Europei și chiar în câteva orașe din România. Sper să avem și în orașul nostru o asemenea piață sau chiar mai multe, cât de curând.
Pentru început, am propus amplasarea ei în piața Avram Iancu. Ea va fi gestionată de SC TOP SA, care va pune gratuit la dispoziția micilor producători agricoli din județul Arad facilitățile necesare. Pentru a-i avantaja și mai mult pe aceștia, nu va fi permisă comercializarea produselor importate, realizate industrial, etc.”
Documentația depusă (proiectul de hotărâre, expunerea de motive și regulamentul) poate fi consultată la adresa: http://bit.ly/PiataTaraneasca

Recomandările redacției