Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a anunţat pentru luna mai ”propuneri” franco-germane pentru stabilizarea şi întărirea ”uniunii economice şi monetare”, anunţ făcut într-o conferinţă de presă marţi la Berlin, relatează AFP.

”Noi, Germania şi Franţa împreună, dorim ca până în mai să prezentăm propuneri, în cadrul pregătirii Consiliului European din iunie, pentru stabilizarea şi întărirea uniunii economice şi monetare”, a declarat Angela Merkel într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele francez, Francois Hollande, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia împlinirii a 50 de ani de prietenie franco-germană.

”În următoarele luni vor fi luate decizii pentru aprofundarea uniunii economice şi monetare. Lucrăm la aceasta. Vom încerca să fim cât mai concreţi, adică cât mai utili, pentru întărirea creşterii economice”, a declarat, la rândul său, Hollande.

”Va trebui, de asemenea, să soluţionăm problema bugetului Europei. Există o parte de responsabilitate a Franţei şi a Germaniei”, a estimat preşedintele francez.

Angela Merkel a afirmat că Germania şi Franţa sunt conştiente de ”marea lor responsabilitate”, în scopul ”ameliorării situaţiei din Uniunea Europeană, pentru a surmonta criza din Zona euro, pentru a face posibilă creşterea economică, apărând în acelaşi timp valorile modelului european, respectiv de a fi competitivi, puternici din punct de vedere economic, menţinând în acelaşi timp coeziunea socială”.

”Trebuie să facem, de asemenea, acest model viabil şi apt apt de a funcţiona în viitor”, a adăugat ea, afirmând că acesta este obiectivul unor ”propuneri concrete”, care urmează să fie prezentate de cuplul franco-german.

Cancelarul german a precizat că ”va fi vorba de o cooperare mai strânsă în materie de politici economice, având ca obiectiv securitatea socială, locurile de muncă, creşterea economică şi stabilitatea financiară”.

 

 

Recomandările redacției