Zeci de mii de manifestanţi pro-UE au ieşit pe străzile Londrei pentru a cere un referendum cu privire la termenii ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, la fix doi ani de la votul pentru Brexit, relatează Mediafax.
Manifestaţia a fost considerată cea mai mare de la votul din 2016 prin care s-a decis la limită părăsirea UE, organizatorii spunând că au participat mai mult de 100.000 de persoane. Traseul marşului a fost de la Pall Mall până la Piaţa Parlamentului, oamenii umplând străzile capitalei Marii Britanii cu steaguri şi bannere ale UE şi creând o mare de galben şi albastru, culorile simbol ale Uniunii.
Liderul liberal-democrat, Vince Cable, a declarat că Brexit „nu este o afacere încheiată” şi ar putea fi inversată, iar co-liderul Partidului Verde, Caroline Lucas, a spus mulţimii că Brexit „va fi un dezastru pentru această ţară”.
Manifestanţii anti-Brexit plănuiesc o vară de acţiune, cu evenimente din întreaga ţară, menite să încurajeze opoziţia faţă de Brexit şi crearea de presiuni asupra guvernului pentru a oferi publicului mai multă implicare. Parlamentul urmează să voteze acordul final de Brexit în toamnă, Guvernul insistând în mod repetat asupra posibilităţii de a părăsi UE fără un acord de retragere.
Marşul vine după un sondaj citat de The Independent, conform căruia aproximativ 48% au cerut un referendum asupra înţelegerii finale, faţă de 25% care nu a vrut un alt vot.

Recomandările redacției