Situaţia criminalităţii din Arad revoltă tot mai mulți arădeni, iar brutalitatea crimelor din ultima perioadă a adus cetățenii în pragul disperării. Astfel, mai mulți arădeni au hotărât să iasă în stradă în această sâmbătă de la ora șase pentru a cere autorităților patrule de poliție în zonele cu probleme.

Ca răspuns la ultimele evenimente marcante ale situaţiei criminalităţii din Arad, Asociaţia Aradul Civic organizează un protest în care cerem patrule de poliţie în zonele problematice până la restabilirea ordinii şi o reacţie împreună cu un plan de măsuri din partea Primăriei.

Evenimentul va avea loc în data de 6 noiembrie, între orele 18:00 – 23:00 în Piaţa Avram Iancu.

Platformele de social media devin tot mai pline de indignarea oamenilor, oameni care vorbesc între ei despre situația terifiantă din oraș. Chiar și zone centrale, cum sunt Mețianu, strada pietonală «în stil vienez», la fel și străzile din zonă sau cartierul Boul Roșu sunt puncte periculoase din oraș. Ne e teamă să mergem pe străzi, teamă de a fi tâlhărit, bătut sau cine știe, chiar ucis.

Această situație trebuie să ia capăt! Nu doar din dorința de a deveni un oraș dezvoltat, cultural, important. În primul rând pentru cetățenii care îl locuiesc care sunt oricum, de la an la an, tot mai puțini, transmite Asociaţia Aradul Civic, pe facebook.

Totodată, pentru participarea la acest protest trebuie luate în considerare măsurile anti-COVID în vigoare, și anume:

*participarea la eveniment se realizează doar în baza certificatului de vaccinare sau a trecerii prin boală;
*verificarea certificatului se va realiza în prezenţa jandarmeriei
*purtarea măştii este obligatorie

Recomandările redacției