protest1Activiştii Greenpeace din România, Ungaria şi Austria protestează, astăzi, în faţa benzinăriei Gazprom din cartierul Aurel Vlaicu. Patru dintre activişti s-au urcat pe acoperiş unde au întins două bannere. Aceştia cer eliberarea unor activişti reţinuţi în Rusia şi protestează împotriva exploatărilor petroliere din Arctica. Protestatarii au pancarte cu mesaje în română şi engleză prin care cer oprirea exploatărilor petroliere de orice fel în Arctica. Ei afirmă că acolo au loc poluări şi totodată cer eliberarea a 28 de activişti Greenpeace şi a doi jurnalişti reţinuţi în Rusia. „Sunt acum în închisoare pentru că au protestat paşnic împotriva gazelor de ţiţei din Arctica. Acestea sunt foarte periculoase pentru că
contribuie la distrugerea mediului. Protestatarii Greenpeace erau paşnici şi cu toate acestea se află în închisoare. Companii ca Gazprom doresc să foreze în Arctica”, a declarat Doina Danciu, reprezentant Greenpeace România. Protestatarii spun că în 18 septembrie, în urma unui protest paşnic împotriva platformei Gazprom din Marea Peciora, o instanţă de judecată din Rusia i-a acuzat pe cei 30 de „piraterie şi huliganism” şi i-a arestat. Jandarmii arădeni spun că protestul nu este autorizat. Ei se află la faţa locului pentru a asigura măsurile de ordine. Este vorba de 15 persoane care protestează.
(C.U.)

Recomandările redacției