PSD acuză, ANSVSA dezminte: nu există restricție pentru creșterea porcilor în gospodării

0
648

Creșterea porcilor în gospodării a stârnit controverse încă de la finele anului  trecut. Și asta, de la ordinul dat de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, referitor la dimensionarea exploatațiilor de suine și limitarea la cinci a porcilor crescuți în gospodăriile țărănești. Acest ordin (n.a nepus în aplicare ulterior) a stârnit revoltă în rândul agricultorilor din întreaga țară. Și în județul nostru, agricultorii au fost revoltați de această eventuală măsură. Crescătorii au fost nedumeriți și indignați atunci, neștiind ce vor face dacă scroafele fată câte 8-9 purcei, având în vedere că, ordinul lui Daea limita la cinci numărul porcilor dintr-o gospodărie.

Chiar și fără ordin, în întreaga țară s-a vehiculat apoi încă de la sfârșitul anului trecut, că porcii nu vor mai putea fi crescuți în gospodării, ci doar în ferme, în urma problemelor cu pesta porcină, dar și pentru respectarea unor reguli mai stricte. Această propunere vehiculată a devenit subiect de gâlceavă între politicieni. Reprezentanți ai PSD continuă să susțină că, pe agricultori îi paște un ordin de limitare a creșterii suinelor, din inițiativa PNL.

Însă, ANSVSA dezminte informațiile potrivit cărora ar fi emis un ordin ce impune ca porcii să nu mai poată fi crescuți pentru consum, în afara fermelor de suine.

Reguli minime de bună practică

Reprezentanții ANSVSA au precizat însă că, au existat consultări cu asociațiile de fermieri și asociațiile procesatorilor de carne pentru stabilirea unor reguli de bună practică pentru creșterea animalelor în cauză.

„Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu interzice și nu limitează creșterea porcinelor în gosposdăriile populației din România. ANSVSA a pus în dezbatere publică, conform procedurii legale, un proiect de ordin prin care se stabilesc reguli minimale de bună practică în creșterea porcinelor, acestea fiind benefice pentru creșterea suinelor în sistem gospodăresc (nonprofesional), dar și pentru dezvoltarea micilor ferme comerciale și a celor industriale.

Propunerile au rolul de a identifica soluțiile optime care să permită crescătorilor de porci, atât din gospodăria populației (sistemul de creștere nonprofesional), cât și din fermele comerciale să continue creșterea suinelor și să diminueze la minimum pagubele economice cauzate de răspândirea virusului pestei porcine africane pe teritoriul României. Până în acest moment, despăgubirile plătite propietarilor de animale afectate din România se ridică la peste 100 de milioane de euro”, au transmis reprezentanții ANSVSA într-un comunicat.

„Asigurăm toți cetățenii crescători de porci – gospodăria populației, fermă de tip A, fermă comercială – că vor putea crește porci în România, cu respectarea măsurilor de biosecuritate specifice formei de organizare“, au mai spus reprezentanții ANSVSA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.