psd socialZiua Mondială a Asistenţei Sociale este sărbătorită în a treia zi de marţi a lunii martie a fiecărui an. Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali, alături de Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali (IFSW) sărbătoreşte Ziua Mondială a Asistenţei Sociale, moment de reflecţie şi analiză, de promovare a profesiei la nivel naţional şi internaţional. În cele peste două decenii de la Revoluţia din 1989, în România s-au înregistrat progrese importante în dezvoltarea asistenţei sociale dar suntem încă departe de ceea ce înseamnă un sistem de asistenţă socială centrat pe beneficiar în contextul comunităţii din care face parte. Asistentul social este protectorul şi militantul acestei cauze demne. Ca partid social-democrat, acordăm o atenţie specială categoriilor sociale defavorizate. În acelaşi timp, apreciem munca tuturor celor care îşi dedică activitatea profesională, cu pricepere, seriozitate şi pasiune, domeniului asistenţei sociale”, a spus Alina Breaz, coordonatorul departamentului de asistenţă socială din cadrul PSD Arad.

Recomandările redacției