Mare scandal mare legat de faptul că pe meandrele concretului au apărut mesaje duioase la adresa PSD. O ştiţi pe aia cu „Muie PSD“. Sună ca naiba, e adevărat. Pe mine în schimb nu mă deranjează mesajul, ci lipsa de patriotism a opoziţiei. Cuvântul în sine este un ţigănism împrumutat în limba română, dar cu sensul complet schimbat. Termenul original înseamnă în traducere „faţă“. De unde tragem noi concluzia că de fapt sloganul respectiv s-ar traduce mai degrabă cu „Faţa PSD“. Pentru că, stimate public cititor, dacă urmăreşti posturile de ştiri, observi că toate emisiunile încep cu materiale despre PSD. Nu despre alte partide. Deci PSD e în faţă.
De aceea noi susţinem că fiecare cetăţean al acestei ţări care se respectă, ar trebui ca atunci când întâlneşte un pesedist, sau când trece pe lângă un sediu al acestui partid, să salute respectous cu „Muie PSD“. Nu de alta, dar la cât de jos a ajuns imaginea acestui partid în mentalul colectiv, oamenii ăia chiar au nevoie de încurajare. Ca să ajungă din nou ceea ce fost, PSD trebuie împins de la spate. Unde? În faţă, normal!

Cristian Ţiţca
Nu trageţi în articole. Acestea sunt pamflete şi nici măcar lor nu le place cât de reale sunt!

Recomandările redacției