Senatorul PSD Șerban Nicolae, fost lider al grupului senatorial, a declarat miercuri că moțiunea de cenzură nu are șanse de reușită pentru că semnatarii parlamentari de la Pro România și ALDE, cu care s-a ținut legătura constant, nu au cum să intre în „suita” lui Klaus Iohannis prin vot la moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului. „În ceea ce îi priveşte pe foştii noştri colegi din PSD plecaţi la Pro România şi foştii noştri aliaţi de la ALDE eu cred că ei înţeleg votul din 2016, înţeleg obligaţiile unui mandat de 4 ani şi nu au cum să intre în suita lui Iohannis doar pentru a-l ajuta la alegerile prezidenţiale”, a zis Şerban Nicolae. Potrivit acestuia, PSD a avut o „comunicare constantă” în ultima perioadă cu parlamentarii Pro România şi ALDE. „Nu înţeleg de ce dl Iohannis insistă că votul din 26 mai trebuie să ducă la schimbarea Guvernului, în condiţiile în care votul zdrobitor din 2016 nu a dus la demisia Preşedintelui deşi s-a implicat cât a putut de tare. Dacă am fi urmat aceeaşi logică, ar fi însemnat că trebuia să plece toţi care nu erau în coaliţia PSD-ALDE”, a mai zis Șerban Nicolae.

Recomandările redacției