Am scris în nenumărate rânduri despre modul în care Ion Iliescu a ştiut să menţină PSD în postura de cel mai mare partid din România, apelând exact la momentul oportun la rebranduirea acestuia. Bătrâna droşcă bolşevică a simţit de fiecare dată momentul în care partidul se afla pe punctul de a începe o coborâre vertiginoasă şi l-a salvat, dând naştere iluziei că, prin schimbarea denumirii, este vorba despre un partid nou, eminamente de stânga, dar cu o largă deschidere spre modernism. Sigur că este o imagine falsă, dar a prins la popor. Actualul PSD ar fi trebuit să facă rebranduirea demult, dar, din varii motive, nu a făcut-o. Se pare că nu a fost vorba doar despre incapacitatea liderilor de la centru, ci, mai ales, de presiunile constante ale baronilor locali, care nu voiau cu niciun chip să-şi piardă influenţa şi privilegiile. Liderii centrali au umblat cu ei ca şi cu oul roşu, cum spune românul, pentru ca atunci când se ajungea la vot să aibă sprijinul cât mai multor şefi de filiale.
Iată că, acum, când PSD se află într-adevăr la răspântie, fiind în pericol să ajungă o formaţiune care mai contează foarte puţin, se pune din nou problema puterii baronilor locali în ierarhia conducerii partidului. După cum se vede, Marcel Ciolacu vrea pur şi simplu să le taie acestora macaroana, anunţând că niciun lider de filială nu va putea candida pentru vreo funcţie în conducerea centrală.
Se spune că Ciolacu a luat această decizie doar pentru a o scoate din joc pe Gabriela Firea, care este preşedintele PSD Bucureşti. Se prea poate, dar eu cred că principalul scop al lui Ciolacu este schimbarea radicală a modului în care se iau deciziile în PSD, să se ajungă la o hiper­-centralizare. Pe scurt, toate hotărârile importante legate de strategia partidului se vor lua la Bucureşti, fără ca baronii locali să mai poată face fiţe. Teoretic, ai zice că ar fi o rebranduire a partidului, însă practic nu este decât întoarcerea la centralismul democratic al PCR.
Acest sistem poate avea şi avantaje şi dezavantaje. Este drept, în acest mod creşte enorm viteza de reacţie în momentele în care partidul trebuie să răspundă unor provocări conjuncturale. De cealaltă parte, însă, hipercentralizarea distruge pur şi simplu comunicarea între centru şi membrii din teritoriu, care, la urma urmei, determină forţa partidului, ei sunt cei care aduc voturile. Or, demotivarea liderilor locali poate duce la o scădere drastică a numărului acestora, doar nu mai suntem pe vremea PCR, partidul unic, oamenii au la dispoziţie o sumedenie de alte opţiuni.
Vrea, cumva, Ciolacu, adică Sistemul, ca PSD să nu mai fie un partid de mase? Se prea poate, dar asta înseamnă că Sistemul a decis ca pentru o perioadă destul de mare de timp stânga să nu mai poată reveni la putere, pe baza reacţiei maselor, ci să rămână pe locul doi, la o distanţă apreciabilă de forţe conducătoare de dreapta. Nu spun nici că e rău, nici că e bine, doar constat care este situaţia.

Recomandările redacției