Pseudoreportaj de-ţi plângi de milă pe drumurile Aradului din România lucrului bine făcut

0
291

Aradul a intrat în febră, aşa că oriîncotro ţi-ai întoarce privirile, vezi străzi şi bulevarde răscolite ba cu maşinării acţionate ba mecanic, hidraulic sau electric, ba cu clasicele şi neaoşele instrumente inventate încă în preistorie şi care-ar trebui spoite pe stemele muni­cipale, judeţene şi naţionale: cazmale, târnăcoape şi lopeţi. Precum anunţa primarul polisului municipal, a-nceput curăţenia de primăvară – ceea ce nu-i deloc rău, şi chiar ar putea fi bine dacă…
Ce sare-n ochi (şi sare bine), este râvna ieşită din comun cu care se trebăluieşte la toate cele care ţin de curăţenia oraşului: înlocuiri de borduri pe kilometri de drumuri mari (bulevarde şi străzi mai răsărite),  întru pregătirea asfaltărilor care vor urma (cine-a lucrat vreodată pe vreun şantier ştie despre ce-i vorba), tăieri de crengi şi crenguţe de prin copaci, ce mai, muncă intensă şi sudoare intru bunăstarea arădenilor.
Cum spuneam, nu-i deloc rău că se lucrează din plin, însă ştiu de la bătrânii spre care mi-am plecat urechile din fragedă pruncie că lucrul bun, temeinic şi care ţine mult costă, dar şi face cât costă. Asta era valabil odată…, demult, pe când nu se inventaseră sintagme democratice şi termeni politici iar omul era lăsat în pace să-şi vadă de treburile lui, de viaţa lui şi de viaţa satului lui.

Spuneam că azi, chiar acum când eu scriu şi tu citeşti, dragă cititorule, prin Aradul ăsta (era să scriu al nostru, dar cer iertare şi nu mai scriu, că nu mai e demult al nostru, cam de când a devenit al lor, exclusiv al lor), se sapă şanţuri şi se schimbă borduri de parc-ar fi început borduriada sau ceva asemenea. Iarăşi zic şi repet: nu-i rău, da-i păcat, fiindcă bordurile alea s-au mai schimbat şui cu câţiva ani în urmă, iar acum sunt ciobite şi scufundate-n pământ – semn indiscutabil că s-a lucrat cum nu se poate mai bine atunci.
Tot atunci s-au pus şi covoare de asfalt, care asfalt s-a tocit, s-a umplut de gropi şi de râpe de parcă l-ar fi mâncat vărsatul de vânt sau acneea asfaltică. Dacă cineva nu crede, să ia „la picior” Micălaca – străzile Alba Iulia şi Voinicilor de-un paregzamplu, şi-o să se convingă: arată ca-n Evul Mediu timpuriu (cel de dinaintea cuceririi romane a Daciei – cam din epoca bronzului, dacă nu chiar a fierului forjat. Strada Alba Iulia, cea dinspre calea ferată, că-s două străzi Alba Iulia: una între două rânduri de blocuri, iar alta-n spatele unuia dintre rândurile alea de blocuri – deci intri în bloc prin faţă, prin strada Alba Iulia, şi ieşi prin spate… tot pe strada Alba Iulia!, la capătul dinspre Strada Voinicilor arată mult mai rău decât arată solul sirian răscolit de ghiulelele armatelor frăţeşti americano-ruso-internaţionale, trotuarul s-a scufundat de tot şi ţine loc de frână pentru maşinile parcate, bălţile zâmbesc angelic la lună în nopţile senine-n care nu le deranjează limpezimile vreun cauciuc de maşină…
Mai aproape de primărie, strada Aviator Georgescu e de toată jalea: dacă ai nenorocul să nimereşti pe strada asta sigur îţi vine din senin a plânge şi te-apucă un dor năprasnic
de-a aldui fără restricţii şi fără discriminare pe toţi, de la vlădică până la opincă.
Iarăşi zic: nu-i rău că se lucrează din plin, dar nu-i deloc bine că se lucrează prost, foarte prost, că totul ţine puţin şi se strică repede şi se ia de la capăt punerea de borduri şi spoirea cu asfalt când se mai adună ceva bănuţi în puşculiţa primăriei şi ceva firme dau semne ciudate de foame mare.
Tot în Micălaca, pe aleea care duce din strada Voinicilor spre clădirea Poştei (trecută din falnicul edificiu de la drum într-un parter de bloc din fundul aleii), pavajul a luat-o pe urmele străzii Bihorului, adică aşa cum spunea Jules Verne: spre centrul Pământului. Dacă ai nefericirea să calci într-o prăpastie din aia, te-ai scos, că nu te mai găseşte ambulanţa nici cu gipiesu’.
E bine totuşi că a venit primăvara şi se munceşte din greu şi din plin, semn clar că vine ea şi vara, e tot mai aproape,  şi se va vota într-o veselie – şi cum să nu votezi pozitiv cu asfaltul proaspăt şi cu bordurile înşiruite „la dungă de lumină” cu teodolitul? Păi votezi, sigur că votezi, deşi ştii bine că o sforţare de amploarea asta o să mai vezi pe-aici abia peste patru ani, dată până la care ce s-a făcut acum se va mai reface o dată, dacă nu cumva de două ori.
Se munceşte-n Arad din greu, văd asta, însă ca-n balada Mănăstirii Argeşului: ce se face azi se strică-ntr-un an – hai doi-trei, şi nimeni nu sacrifică nimic întru dăinuirea lucrului bine făcut – o Ană, acolo…, sau primar…, sau consilier…, sau milion…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.