Stagiunea trecută, Pecica sco­tea doar un 0-0 pe terenul celor de la Glogovăț, acela fiind unul dintre meciurile care au și convins conducerea clubului să se des­partă de Dorel Mutică. Lucrurile nu au mers grozav nici în retur cu Marius Grad, cel care a asigurat – de altfel – interimatul până la venirea lui Dan Stupar. Iar fostul antrenor federal a debutat ca din pușcă pe banca „galben-albaș­trilor”, cu un scor de tenis la Vladimirescu, conturat în numai 50 de minute.

În prima parte, atâta timp cât au avut benzină și nu au lăsat fisuri în apărare, gazdele i-au ținut piept Progresului. Din păcate, minutele de prelungire ale primului mitan au fost un coșmar. În primul dintre ele, Wild a punctat cu o lovitură de cap, iar în cel de-al treilea, Puie a făcut 0-2, după o acțiune personală în care l-a dri­blat inclusiv pe portarul Stanciu.
Cum Glogovățul a ieșit la joc în partea secundă, au apărut și spațiile în defensiva lui Călin Dehelean, iar Dan Puie și Angel Ponta au cam făcut ce au vrut și au înscris ca la antrenament în minutele 67 și 88, respectiv 54 și 61. Golul de onoare al lui „Vladi” a venit cu 3 minute înainte de final din stângul lui Gornic, care a transformat, cu pământul, o lovitură liberă de la 25 de metri.

Pe lângă absențele știute din timpul săptămânii, respectiv Danciu, Mariș și Diarra, antrenorul Dehelean s-a trezit și fără Avram și Negrea. „Am avut prea multe absențe pentru a ține piept unei echipe ca Pecica, foarte experimentată și cu destulă calitate în toate compartimen­tele terenului. A trebuit să fa­cem unele improvizații, iar în priam repriză am fost, practic, inexistenți din punct de vedere ofensiv. Chiar cu riscul de a mai primi și alte goluri, lucru ce s-a și întâmplat de fapt, le-am spus băieților să joace și am avut și noi ceva ocazii, pe lângă gol. Poate, dacă aveam tot lotul la dispoziție, alta era soarta partidei, cu toate că Pecica arată mult mai bine decât anul trecut”, a menționat Călin Dehelean.

Dan Stupar rămâne cu o primă prestație solidă a elevilor săi, dar și-a notat și câteva aspecte negative. „Chiar dacă scorul final e destul de drastic, trebuie să recunoaștem că ne-am desfăcut destul de greu adversarii în prima parte, iar golurile din prelungiri au căzut perfect. M-a deranjat puțin relaxarea de pe final, venită – probabil – și pe fond de oboseală, la un scor deja mare. Dar, eu îmi doresc concentrare maximă până la ultimul fluier, adică o mentalitate puțin altfel. Oricum, mai avem de lucrat și la aspectele legate de tactică, aș vrea o mai multă siguranță în apărare. La nivel de lot stăm bine la nivel de seniori, dar la juniori nu prea. Aldan s-a și accidentat azi, s-ar putea să ne lipsească un meci-două”, a punctat fostul fundaș stânga al UTA-ei,

Formații:
Glogovăț: R. Stanciu – Kocsis, Ruja, E. Pantea, Neag – S. Popa, Doboș – Coșa, R. Ardelean, A. Gornic – Albulescu
Pecica: Fl. Rusu – Tugulescu (76 Miculiț), Ew. Wild, Blănaru, Aldan (58 Țăran) – A. Ponta, Marinescu (31 Sîrbu), Copil, Gyebnar (46 Edu) – Huțanu, Puie.
Arbitri: Loredan Bogdan – Lucian Berariu, Remus Naghi. Observatori AJF: Romulus Tănăsescu, Yeodor Jușcă.

Recomandările redacției