Puncte mari de ziua managerului și pentru fotoliul de lider: Unirea Sântana – CS Ineu 1-0

0
322

Formații cu pretenții de podium, Unirea Sântana și CS Ineu s-au duelat în derby-ul rundei cu numărul 11 al Ligii a IV-a Arad. Zărăndanii își jucau printre ultimele șanse de a rămâne implicați în lupta pentru vârful ierarhiei, dar acest lucru nu s-a văzut și pe teren. Fără a străluci, Sântana a luat punctele chiar în ziua în care ziua managerul Cătălin Puia a făcut 37 de ani.
Cel puțin în prima parte, ine­uanii au atacat haotic, Csurka având mici emoții doar la lovitura liberă executată de la 30 de metri de Teședan puțin peste poartă și la centrarea lui Hulbăr pe care Dennis Mâneran a respins-o din 6 metri în loc să o reia spre poartă. În rest, între minutele 10 și 30, gazdele au forțat atacul și și-au creat destule ocazii de gol, dar au și marcat odată după 20 de minute de joc. Atunci, Istin a centrat de pe stânga, iar Parlapan l-a lobat cu capul pe Iacob din 7 metri. Altfel, portarul Ineului a respins șuturile bune de la marginea careului ale lui Martin și Prică, iar Peia și Paven au finalizat pe lângă din poziții bune. În ultimul sfert de oră al mitanul, ritmul a fost foarte slab, cu erori la construcție de ambele părți.
Cristi Sculici a făcut trei schimbări la pauză, iar în al doilea minut de joc din repriza secundă, Berari a trimis în plasă, dar reușita i-a fost anulată pe motiv de offside. Trei minute mai târziu, Martin a avut o șansă imensă de 2-0, dar a tras slab, cu dreptul din numai 5 metri și Iacob a reținut. Greșit a tras și Bud după 56 de minute de joc din 6 metri lateral dreapta. Cu 8 minute înainte de final, Teședan a pătruns pe dreapta, dar șutul centrare nu a avut adresă. Pur și simplu, Ineul a fost inexistentă în atac, jucătorii lui Sculici au luat mereu cele mai proas­te decizii, iar meciul s-a terminat cu succesul la limită al gazdelor.
Sântana e lider și are șanse mari să obțină titlul de campioană de toamnă. „Victoria e fără doar și poate meritată, am fost echi­pa ce a avut cele mai multe ocazii. De partea cealaltă, nu-mi amintesc ca Ineul, de altfel o echipă bună ce poate încurca pe oricine într-o zi bună, nu a avut vreo ocazie. Tactic am jucat bine, vreau să felicit în special linia de fund, în timp ce în față mi-ar fi plăcut să fim mai concentrați și să închidem meciul când am avut ocazia. E prema­tur să spunem acum pe ce loc vom termina acest an, mai avem patru jocuri, plus cele două din retur pe care personal nu aș vrea să le jucăm. Ne-ar mai trebui măcar vreo doi-trei seniori în acest lot destul de tânăr, format din mulți juniori și 9 jucători chiar din Sântana. Îmi pare rău că nu am putut conta azi nici pe Stanciu, Marc, Neagu și Andriese, accidentați sau sau suspendați după meciurile de juniori, sunt copii buni pe care contăm și la prima echipă. Mă bucur și pentru Gabi Parlapan, care vine după o perioadă grea, cu accidentări, dar se dove­dește important, chiar decisiv pentru noi, ajungând la 9 goluri în acest sezon”, a menționat Dan Cuedan, antrenorul „uniriștilor”.
După două remize consecutive a venit și un eșec pentru CS Ineu care-și ia adio de la pozițiile de vârf cel puțin până la iarnă. „Felicit gazdele, dar din punctul meu de vedere acest meci nu s-a ridicat la nivelul unui derby. E adevărat, o mare parte din vină o avem noi, căci am fost ne­putincioși. Echipa este într-un moment prost, cauzele le știu, dar nu vreau să le fac publice. Nu are rost să ne mai gândim la primele locuri cu acest joc, tot ce ne rămâne de făcut este să mai încercăm să facem puncte până la iarnă, iar apoi vom trage o linie”, a menționat Cristi Sculici, antrenorul Ineului.
Formații:
Sântana: Csurka – Toader, Pa­ven, De Palma, Istin – Parlapan, R. Popa (62 Ginghină), Peia, Martin (90 Politic) – Bud (75 Coppola), Prică.
Ineu: Iacob – Voștinar, Zdren­țan, Balint, Hulbăr – S. Balaci (46 Spătaru), M. Ponta (46 Belei), Te­ședan, Dan Mâneran – Denis Mâneran (46 Berar), Berari.
Arbitri: Alexandru Gornic – Sergiu Cîrmaci și Andrei Pîslaru
Observatori AJF: Daniel Scri­don, Corneliu Tiulea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.