Cu greu și-ar fi imaginat cineva la începutul sezonului că deplasarea UTA-ei la Clinceni (mă rog, în „Ștefan cel Mare“ că acolo își joacă echipa ilfoveană meciurile de pe teren propriu în acest sezon) va trezi atâta interes și atâta energie dezvoltată dinspre tifoseria arădeană. Ceea ce ar fi trebuit să fie un banal meci de deplasare s-a transformat într-o adevărată bătălie care „trebuie neapărat câștigată“ odată cu instalarea pe banca adversarului de luni, a unui personaj care are statutul (neoficial ce-i drept) de „persona non grata“ în Arad: Ionuț Chirilă.

Pentru cei care erau mult prea tineri în 2008, o scurtă recapitulare: proaspăt retrogradată în liga secundă, echipa a fost lăsată de fostul investitor în „grija“ lui Nicolae Badea, pe atunci unul dintre acționarii lui Dinamo, pe baza promisiunii făcută de acesta că va găsi o soluție de finanțare pentru clubul arădean. Soluția găsită de acesta n-a fost un patron, un finanțator ci un „manager“: Ionuț Chirilă. Venit pe cal alb la Arad, acesta a păstrat aproape întreg lotul de jucători din prima ligă (jucători cu salarii uriașe), deși știa că nu are niciun fel de finanțare în spate, a promis marea cu sarea declarând că va aduce nenumărați investitori la Arad și s-a angajat la niște cheltuieli exorbitante (UTA mergea în deplasările lungi cu avionul și se caza doar la hoteluri de 4 stele). În paralel, deși avea la dispoziție jucători cu mult peste eșalonul secund, UTA se târâia la mijlocul clasamentului. Pe măsură ce ideile tactice ale celui autointitulat „Napoleon“ deveneau din ce în ce mai haotice și neinteligibile, declarațiile și promisiunile acestuia deveneau tot  mai grandomane, desprinse parcă dintr-un registru psihiatric. A rămas în istoria Aradului ca antrenorul căruia, de la un moment încolo, întreg stadionul îi scanda porecla: „Pinnochio“.

Cum s-a terminat acel teatru absurd știm cu toții. UTA a ajuns în iarnă în pragul falimentului, cu datorii de milioane de euro iar Ionuț „Pinnochio“ Chirilă a plecat de la Arad cu cele mai calde urări „de bine“ din partea suporterilor. De atunci încolo individul a apărut episodic în diferite momente hilare din fotbalul românesc. Antrenor pentru 12 zile (!!!) la Târgu Mureș, Chirilă a devenit subiect de bancuri după ce o filmare de la o „ședință tehnică“ a devenit virală în mediul online. A continuat să lupte cu plictiseala din redacțiile de sport și can can, autoproclamându-se revoluționar și salvator al fotbalului românesc și autopropunându-se la Dinamo, echipa națională, Barcelona și, dacă ar exista, probabil că și la selecționata Căii Lactee. Chemat periodic prin diferite studiouri și emisiuni, aberează cu o naturalețe și convingere care l-ar face să pară sobru și rezonabil până și pe regretatul Lorin Fortuna vorbind despre reptilieni.

Faptul că în fotbalul românesc există un astfel de personaj „pitoresc“ care ne înveselește periodic cu ceea ce debitează, nu e neapărat grav. Până la urmă suntem nația care l-am inventat pe Bulă. Nici faptul că un astfel de individ își găsește scene pe care să performeze vocal, nu mă surprinde. Suntem țara unde la un post tv folcloric apar dinozauri dansând în studio pentru că „hai să ne râdem“ e motto național. Ce încă mă șochează e că personajul reușește să mai păcălească președinți de club care să-i dea echipe pe mână. Să ne înțelegem, fotbalul românesc este jalnic, subdezvoltat, mâncat de corupție și impostură. Și totuși chiar și pentru un asemenea fotbal, Ionuț Chirilă este prea mult. Dacă noi de-aici din acest colț de țară, ne-am lămurit în câteva luni că individul este o farsă de proporții gigantice, cum totuși acolo, de unde se dă ora exactă în fotbalul românesc, unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea, mai există oameni care-l pot lua în serios? Pot să înțeleg că vrei să te desparți de un antrenor care a avut rezultate dar care nu mai reușește să își capaciteze echipa dar, dacă ajungem să-l vedem pe Poenaru înlocuit cu „Napoleon“ înseamnă că el e cel normal și noi toți trăim în „Zbor deasupra unui cuib de cuci“.

Ca să n-o mai lungesc pentru că spațiul e și el limitat, Gyuszi Balint și băieții săi au luni o sarcină cel puțin la fel de importantă precum cucerirea celor trei puncte pentru clasament. Meciul de luni trebuie să repare ultima fărâmă de onoare și normalitate din fotbalul românesc, să ofere o pledoarie concludentă despre profesionalism vs impostură și, nu în cele din urmă, să ne mențină sănătoși la cap. Pentru că dacă o echipă antrenată de un tehnician profesionist, școlit și inteligent, se împiedică de o combină agricolă scăpată pe câmp sub „conducerea“ bohoțului satului, înseamnă că putem stinge lumina și să mergem cu toții la culcare. Așadar, băieți, vă rugăm mult: puneți măscăriciul ăsta la locul lui, încheiați șarada asta absurdă!

Recomandările redacției