UTA speră să-l convingă pe Florin Purece să revină la prima dragoste, după ce Gheorghe Hagi i-a închis ușa la Viitorul, arădeanului. Bineînțeles, Adrian Mihalcea l-ar aștepta cu brațele deschise pe mijlocașul de 25 de ani, dar tot el recunoaște că e puțin probabil ca mutarea să se realizeze.
„Orice jucător de valoare și care mai este și localnic este binevenit. Dar, este dificil să-l aducem, fiind un jucător cu o cotă de piață foarte mare, nu știu dacă ne permitem. Cu Purece am avea o concurență și mai mare, mai ales că sunt câteva poziții unde nu avem dublaj și unde încă încercăm să găsim alte soluții. Dar, începerea campionatului ne va prinde cu acest lot, deja l-am conturat, nu am așteptări prea mari de la o nouă sosire”, a recunoscut  „principalul” arădenilor.
Chiar dacă arată calitate în multe faze ale jocului, Cârstocea pare puțin în urmă cu pregătirea față de colegii săi, iar Purece, un fotbalist care și-a demonstrat utilitatea în Liga 1 și a mai și demarat antrenamentele pentru actuala stagiune la mijlocul lunii iunie, ar o ultimă lovitură extrem de importantă pe piața transfe­rurilor.

Recomandările redacției