Purtătorul de cuvânt al Poliției: Filarmonica este un brand și datorită sufletului ei: orchestra și corul. Fără aceste “elemente” este doar o clădire. Cărămizi și mortar.

1
558

Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Arad și în același timp una dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi din țară, a ieșit public să își manifeste solidaritatea cu artiștii Filarmonicii Arad.

Vă redăm, în integralitate, mesajul Claudiei Iuga:

„Orice solist, cântăreț, lăutar, performer muzical, indiferent ce gen muzical abordează, are un vis: să cânte alături de o orchestră simfonică. Este încununarea carierei oricărui artist, iar eu sunt privilegiată să fi cântat alături de artiștii Filarmonicii (de stat, pe vremea aia) din Arad nu o dată, ci de două ori.
Indiferent câte premii obții, cât de plăcut ești publicului, cea mai mare onoare este să cânți pe o scenă cu acești oameni care se numesc, simplu, ARTIȘTI.
Artiștii ăștia de tot se vorbește despre ei au ceva ce-i face diferiți de ceilalți oameni: talentul. Cu care talent te naști, pur și simplu. Ți-l dă Dumnezeu și te lasă să te descurci cum știi. Pe parcursul vieții îl cultivi, să poți transmite celorlalți ce-ai dobândit. Ceea ce dai publicului este o parte din sufletul tău, devii mai sărac și mai bogat în egală măsură, cu fiecare act artistic.
Îmi amintesc de profesorii mei de la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” (Cluj-Napoca), cum îmi povesteau cu mândrie că au avut ocazia de a dirija, interpreta sau pur și simplu de a veni la un concert al Filarmonicii. Și-mi spuneau că-s privilegiată.

Filarmonica din Arad este un brand și datorită sufletului ei: orchestra și corul. Fără aceste “elemente” este doar o clădire. Cărămizi și mortar.
Și în zilele astea cineva stă cu un pix și o foaie, cu mintea la orice altceva decât artă și cultură…să ce, până la urmă? Să aleagă cine e cel mai bun instrumentist? Cine cântă cel mai frumos din cor? Cine primește bani mai mulți?
Cum calculezi valoarea pecuniară a unui artist? Pe numărul de șaisprezecimi cântate într-o măsură? Pe înălțimea notelor atinse?
Și când se termină mizeria asta, cum vor fi cei care rămân? La fel de frumoși? La fel de bucuroși să ne aducă frumos, muzică, ARTĂ? Mă-ndoiesc.
În al doilea război mondial, multe clădiri istorice din marile capitale europene au fost cruțate de ambele părți beligerante pentru că au înțeles că cine câștigă nu va putea reconstrui ce s-a distrus.
Noi cu cine naiba ne luptăm în 2021?
Ce se întâmplă cu noi?
Cum am ajuns aici???
Eu am semnat petiția”. 
http://voceaclaudiei.ro/…/note-in-forte-pentru-urechi…/
➡️www.petitieonline.com/salvati-filarmonica-arad
#salvatifilarmonica
#aradulfrumos
#filarmonicaarad
#aradulcultural

#aradulfericit
#claudiaiuga
#qband 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.