Președintele rus Vladimir Putin șantajează din nou Occidentul spunând că este gata să ajute la „depăşirea crizei alimentare” provocate de blocarea cerealelor ucrainene şi ruseşti din cauza conflictului în curs, dacă vor fi ridicate sancţiunile împotriva Moscovei.

Rusia „este pregătită să aducă o contribuţie semnificativă la depăşirea crizei alimentare prin export de cereale şi îngrăşăminte, sub rezerva ridicării sancțiunilor motivate politic de către Occident”, a spus Putin, potrivit unui comunicat al Kremlinului, în timpul unui apel telefonic cu prim-ministrul italian Mario Draghi.

Kremlinul precizează că acest apel a avut loc „la iniţiativa părţii italiene”.

Putin a dat asigurări că acuzaţiile occidentale potrivit cărora Moscova blochează exporturile de cereale ucrainene de la ofensiva ei în Ucraina „nu sunt fondate”.

„Dificultăţile apărute sunt legate, printre altele, de perturbările în funcţionarea canalelor de producţie şi logistică, precum şi de politica financiară a ţărilor occidentale în timpul pandemiei de coronavirus”, a declarat el. „Situaţia s-a înrăutăţit din cauza restricţiilor anti-ruse impuse de Statele Unite şi Uniunea Europeană”, a asigurat el, referindu-se la salvele de sancţiuni fără precedent care au lovit Rusia, notează AFP, potrivit Agerpres.

Ucraina, un exportator major de cereale, în special porumb şi grâu, are producţia blocată din cauza luptelor. La rândul ei, Rusia, o altă putere cerealieră, nu îşi poate vinde producţia şi îngrăşămintele din cauza sancţiunilor occidentale care afectează sectoarele financiare şi logistice. Cele două ţări produc o treime din grâul mondial.

Vladimir Putin l-a informat de asemenea pe Draghi despre „lucrările în curs pentru a stabili o viaţă liniştită în oraşele eliberate din Donbas” şi că procesul de pace a fost „îngheţat de Kiev”, mai notează AFP.

Potrivit unui comunicat al guvernului italian, „apelul a fost dedicat evoluţiei situaţiei din Ucraina şi eforturilor de a găsi o soluţie comună la criza alimentară în curs, precum şi gravelor repercusiuni asupra celor mai sărace ţări ale lumii”.

Niciunul dintre cei doi lideri nu a vorbit direct despre planul de pace în Ucraina propus de Italia.

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a considerat joi că acest plan prezentat de Italia la ONU nu este „serios” şi că el nu îi cunoaşte conţinutul decât din presă, textul nefiind comunicat Moscovei.

Printre altele, Putin i-a mai spus lui Draghi că Rusia este gata să continue furnizarea neîntreruptă de gaz către Italia.

Sursa: digi24.ro

Recomandările redacției