Întrecută de Reșița pe ultima sută de metri în lupta pentru promovarea în Liga a II-a, Șoimii Lipova s-a restartat mai greu în acest sezon. Au fost și ceva schimbări importante la nivel de lot, cu ieșirile din schemă ale lui Filip, Vasiu, Poiană sau Trabalka și „implanturile” cermeiane ale lui Iliescu, Polgar, Vlad, Prună și Dolga și relațiile de joc s-au legat cu adevărat de prin octombrie încoace. Cert este că, și prin conjunctura rezultatelor, „alb-albaștrii” s-au cățărat pe poziția secundă și au parte de o iarnă liniștită. Mai mult, jucători care erau puși în discuție după primele 6-7 runde sunt bătuți în cuie acum și, probabil, vor fi foarte puține mutări pe piața de transferuri pentru „șoimi”.
„De juniori valoroși pe care să-i creștem în mediul nostru suntem mereu interesați, cât despre seniori poate vom mai lua unul-doi cu profil ofensiv”, a confirmat antrenorul Flavius Sabău.
La capitolul plecări e puțin probabil să avem nume, eventual doar dacă sosește suma corectă pe Dennis Rusu, mijlocașul de bandă de 18 ani care are evoluții din ce în ce mai apreciate. Probabil, Lipova va fi cea mai grăbită dintre divizionarele arădene cu reunirea de pe 13 ianuarie. Vizita medicală va fi susținută chiar înainte de plecarea în cantonamentul din Ungaria, de la Fuzesgyarmat, de pe 23 ia­nuarie. Partidele de verificare ale iernii vor demara de abia la întoarcere, adică pe 1 februarie, în fața celor de la CS Beliu. Unirea Sântana (pe 5 februarie), Frontiera Curtici (8 februarie), ASU Poli (15 februarie), Progresul Pecica (22 februarie) și CSC Ghiroda și Giarmata Vii (29 februarie) sunt restul adversarilor din testele iernii pentru elevii lui Sabău.
Campionatul seriei a IV-a a Ligii a III-a se reia cu derby-ul de clasament, dintre CSU Craiova și Șoimii Lipova, de pe cocheta arenă din Târgu Jiu.

Recomandările redacției