Qasim, un tânăr refugiat afgan, operat cu succes la Spitalul Județean Arad

0
540

În ultima perioadă din direcția spitalelor arădene, am avut parte mai mult de știri triste și oameni revoltați de calitatea actului medical.

 Iată că, acum putem să prezentăm și vești bune venite din această direcție. Recent un tânăr refugiat afgan, Qasim, care locuia temporar într-unul din centrele DGASPC Arad, a necesitat o intervenție de urgență, deoarece a prezentat o necroză în zona pelviană. Tânărul a fost imediat operat în cadrul secției de chirurgie pediatrică și este în afara oricărui pericol. ,,Transmitem aprecierile și mulțumirile noastre medicului specialist de chirurgie pediatrică, Constantin Bota și echipei sale de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad pentru profesionalismul și promptitudinea de care au dat dovadă”,menționează reprezentanții DGASPC Arad. Qasim la sosirea în centrul prezenta o necroză în zona pelviană, necesitând o intervenție de urgență. ,,Dedicarea pentru îngrijirea pacientului și empatia de care a dat dovadă medicul arădean față de situația dificilă în care se găsește tânărul transfug,  inclusiv în etapa postoperatorie, merită întreaga noastră recunoștință”, spun reprezentanții DGASP. Qasim este acum în afara oricărui pericol și va fi externat, cel mai probabil, la finalul acestei săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.